Cu steguleţul Franţei desenat pe faţă, elevii de la Şcoala Nr.10 au sărbătorit azi Ziua Francofoniei. Evenimentul a fost organizat şi anul acesta, ca în fiecare an din 2006 încoace , în Biblioteca franceză amenajată în cadrul şcolii. Copiii au improvizat mici dialoguri, au cântat, au demonstart prin joc cât de bine cunosc ei limba franceză.
An, de an, Biblioteca Franceză din cadrul Şcolii Nr. 10 găzduieşte evenimente dedicate Săptămânii Francofoniei. Mai mulţi copii îndrumaţi de profesorii Popan Niţa şi Chindriş Dumitru şi-au dovedit azi cunoştiinţele de limbă franceză şi au răspuns provocărilor lansate de îndrumătorii lor.
Cei mici au cântat un cântecel pe măsura lor, iar cei mai măricei au demonstrat deja mai multă stăpânire a termenilor şi a frumuseţii limbii franceeze.
Deşi sunt abia de-o şchioapă, cei mici încep să desluşească puţin din tainele limbii franceze. Nu reuşesc să poarte o conversaţie elaborată, dar ştiu să numere până la 10, ştiu să se prezinte şi să salute în limba lui Voltaire.
Pentru cei mari, profesoara Popan Niţa a pregătit o serie de concursuri notate de un juriu improvizat din profesorii unităţii de învăţământ.Sala a fost îmbrăcată în fotografii şi planşe corespunzătoare Sărbătorii Francofoniei.
Întreg programul a fost asistat şi de directorul instituţiei , Mărgineanu Eleonora care ne-a informat că "Biblioteca Franceză a fost amenajată în anul 2006 la iniţiativa Lidiei Bloch, coordonatorul Centrului Cultural Francez şi al Asciaţiei Cartea Franceză. Copiii pot lectura în acest spaţiu cărţi în limba franceză, intră în contact cu frumuseţile culturii franceze. Biblioteca este dotată cu rafturi întregi de cărţi care abia aşteaptă să fie răsfoite şi lecturate de elevii şcolii.

Lasa un raspuns