Creștinii sărbătoresc astăzi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Cu acest prilej, sute de credincioșii au luat parte la slujbele oficiate de către lăcașurile de cult din municipiu. Vremea rea nu i-a ținut pe sigheteni departe de cele sfinte, astfel că bisericile au fost pline de enoriași.
La vârstă de 3 ani, Maica Domnului a fost adusă la Templul din Ierusalim de părinţii săi, Sfinţii Ioachim şi Ana, care respectau astfel promisiunea făcut lui Dumnezeu. Pentru că le-a dăruit cinstea de a fi părinţi, aceştia au făgăduit că vor duce copilul la templu şi îl vor închina Lui.
După Tradiţia Bisericii, preasfânta Fecioară Maria a stat 12 ani la Templul din Ierusalim, fiind educată împreună cu alte fecioare, până la vârstă de 15 ani.
De sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică se aprind lumânări pentru copiii nebotezaţi, dar şi pentru morţi pentru a avea cale luminată pe cealaltă lume. De asemenea, se împart nuci, colaci şi turte de mălai.
Din bătrâni se transmite un alt obicei conform căruia în dimineaţa zilei de 21 noiembrie, bătrânele luau din livadă o creangă cu 7 prune, una cu 7 mere şi una cu 7 alune, pe care le păstrau în cămară. Despre toate acestea se credea că sunt bune de friguri în tot anul.
Azi se spune că animalele vorbesc, cerul se deschide, iar bătrânele cu har descântă mai bine. Bătrânele de la sate cred că cerul se deschide şi se vede casa lui Dumnezeu.

Lasa un raspuns