SIGHET: Consilierii locali au aprobat rectificarea bugetului pe 2014

SIGHET: Consilierii locali au aprobat rectificarea bugetului pe 2014

Consilierii locali au aprobat în cadrul şedinţei ordinare de ieri rectificarea bugetului local al municipiului Sighetu Marmaţiei pe anul 2014. Această rectificare atrage după sine o serie de majorări sau diminuări de cheltuieli, sume defalcate din TVA sau impozit pe venit, dar şi diverse venituri. Proiectul a fost aprobat în unanimitate.
Sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale s-au majorat astfel cu 210 mii lei, cotele defalcate din impozitul pe venit s-au majorat cu suma de 240 mii lei, în timp ce alte venituri, respectiv cele provenite din vânzările de spaţii, s-au diminuat cu 450 mii lei. 
„Având în vedere că s-au alocat cele două sume a câte 210 respectiv 240 mii lei, s-a hotărât, iar Comisia de Buget Finanţe a fost de acord, să diminuăm din sumele din vânzările de spaţii, deoarece aceste sume sunt mult mai sigure, iar până vom vinde spaţiile avem ceva de realizat, fapt pentru care s-au înlocuit veniturile potenţiale de realizat acolo cu aceste sume”, le-a explicat consilierilor şeful Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Sighet, Ioan Bărbuş.
Totodată în cadrul acestui proiect de hotărâre iniţiat de primarul Ovidiu Nemeş s-a aprobat şi modificarea repartizării pe trimestre a bugetului local al municipiului. Veniturile din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate s-au majorat pe trimestrul I cu suma de 947 mii lei, corelat cu diminuarea cu aceeaşi sumă pe trimestrul IV. Cheltuielile de personal în învăţământ s-au majorat şi ele pe trimestrul I cu suma de 947 mii lei, corelat cu diminuarea cu aceeaşi sumă pe trimestrul IV.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.