Clubul Lions Marmaţia continuă şi în acest an campania desfăşurată cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului. Organizatorii anunţă încă de pe acum o serie de manifestări, de la informarea cetăţenilor cu privire la această boală şi până la testări gratuite ale glicemiei.
Ziua Mondială a Diabetului este sărbătorită în fiecare an în 14 noiembrie. Pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de persoanele care suferă de această boală, Clubul Lions Marmaţia a demarat anul trecut o campanie. Sighetenii au primit informaţii pe acest subiect de la specialişti, au beneficiat de testări gratuite de glicemie în farmaciile partenere, iar la finalul zilei trecătorii au primit câte un balon albastru, în semn de solidaritate cu bolnavii. Toate aceste acţiuni vor fi reluate şi la cea de-a doua ediţie.
„Finalitatea acestei acţiuni va fi în data de 14, la ora 18:00, asta însemnând iluminatul unei clădiri importante în albastru. Anul trecut acţiunea s-a derulat la Primărie, iar în acest an am hotărât ca Palatul Culturii să îmbrace culoarea albastru”, a afirmat vicepreşedintele Club Lions Marmaţia, Ioan Turda.
Prima ediţie a acestei campanii s-a dovedit a fi reuşită, deoarece au fost descoperite mai multe cazuri noi de diabet în rândul celor care s-au prezentat pentru testările de glicemie. O astfel de campanie este binevenită la nivelul oraşului, cu atât mai mult cu cât numărul celor care suferă de această afecţiune creşte alarmant. Organizatorii vor anunţa în curând programul complet al acestei campanii.

Lasa un raspuns