Perioada profitabilă dinaintea sărbătorilor de iarnă s-a încheiat pentru taximetrişti. Odată cu plecarea multor persoane înapoi la muncă în străinătate, dar şi din cauza gerului din ultimele zile, numărul curselor este din ce în ce mai mic.
Cozi de taxiuri pot fi văzute zilnic în staţile special amenajate. Mulţi taximetrişti aşteaptă şi câte o oră până când ajung să aibă câte un client.
„Taximetria merge foarte rău, stăm toată ziua cu motorul pornit. Clienţii sunt mai puţini şi cursele sunt foarte scurte, ne tragem zilele cum s-ar zice. Nu prea merită, dar nici dacă stăm acasă nu ne plăteşte nimeni, aşa este peste tot”, a spus un taximetrist.
„Merge aşa şi aşa, vine lume mai puţină acum, după sărbători. Şi frigul îi împiedică pe clienţi să meargă cu taxiul. Noi stăm aşa, mai dăm drumul la motor sa nu fie frig”, a spus un alt taximetrist.
Sunt însă şi taximetrişti care se arată destul de mulţumiţi de cum le merge, cel puţin deocamdată.
„În perioada aceasta mi-a mers bine pentru că a dat frigul, dar după aceea nu o să ştim cum o să meargă. În mare parte am avut clienţi, acuma o să vedem ce o să fie mai încolo. Stăm cu motorul pornit mai mult, pentru că pe frigul acesta este cam greu, dar în mare parte mi s-a meritat să stau, acuma să vedem ce v-a fi de acum”, a mărturisit alt taximetrist.
Stiri de actualitate:
HANDBAL: CS Minaur, meci cu echipa de pe locul 2
NORD LITERAR: Zece conferințe în cadrul „Salonului ce carte – Baia Mare 2026”
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN MARAMUREȘ: 182 de candidați pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat
DGASPC MARAMUREȘ: Noile reguli privind contestarea certificatului de încadrare în grad de handicap
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Curs de teatru și dezvoltare personală. Terapie prin teatru pentru copii de 6-12 ani
INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE JANDARMI: Rezultatele misiunilor de asigurare a ordinii publice în acest sfârșit de săptămână
CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII: Informare pentru elevii și studenții beneficiari ai pensiei de urmaș
SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ: Schimb de experiență medicală româno-ucraineană
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 13 octombrie în Baia Mare și Căpriniș
VIDEO: A început o nouă etapă al ABC-lui sindical
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE deschide porțile curiozității în „Laborator – Știința în joacă”
HANDBAL: Minaur – victorie cu Steaua și calificare în turul 3 al Cupei României
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: Peisaj din interior – invitație la vernisajul expoziției personale semnate de Daniel Bozga
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Vernisajul expoziției temporare „Vestigii arheologice preistorice descoperite prin teledetecție în Maramureșul Istoric”
MUZEUL MARAMUREȘAN: Post vacant de îngrijitoare la Muzeul Satului Maramureșean ”Mihai Dăncuș”
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Invitație la expoziția de fotografie „Începuturi” de Gabriel Roman
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Vești bune pentru persoanele îndreptățite la despăgubiri
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 12 octombrie în Baia Mare și Ocoliș
FOTBAL: CSM Sighet, victorie fără emoții acasă
SIGHET: Clienţii taximetrelor s-au împuţinat după sărbători

Lasa un raspuns