Mai este o zi până la debutul celei de-a treia ediţii a galei folk „Floare de Colţ”, ocazie cu care municipalitatea a dispus măsurile necesare pentru siguranţa persoanelor care vor participa la eveniment. În acest sens va fi restricţionată circulaţia rutieră în anumite intervale orare pe parcursul celor trei zile de festival.
Măsurile au fost luate pentru buna desfăşurare a evenimentului, iar şoferii sunt îndemnaţi să se îndrepte către arterele secundare din municipiu pe perioada cât va fi închisă circulaţia.
„Comisia de ordine publică din municipiul Sighetu Marmaţiei a dispus închiderea circulaţiei pentru cele trei zile de festival, 7, 8 şi 9 august, în intervalul orar 16:00 – 24:00”, a declarat Mirela Buftea, purtător de cuvânt al Primăriei Sighetu Marmaţiei.
Circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată de la intersecția străzilor Ioan Mihalyi de Apșa – Mihai Eminescu, strada de legătură din spatele fostului cinematograf şi strada Traian până la intersecția cu strada Plevnei. Poliția locală va restricționa accesul persoanelor la scenă și la cortul din spatele acesteia zilnic, între orele 18.00-24.00, și va asigura paza echipamentelor de scenă și a celor 1000 de scaune, din această seară până luni, la ora 10.00. Serviciul Public de Gospodărire Urbana va asigura gardurile de protecție necesare.
Stiri de actualitate:
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
SIGHET: Circulație restricționată pe parcursul celor trei zile ale galei folk

Lasa un raspuns