SIGHET: Chiar dacă mai e până la Black Friday, unele magazine au dat deja startul reducerilor de prețuri

SIGHET: Chiar dacă mai e până la Black Friday, unele magazine au dat deja startul reducerilor de prețuri

 Black Friday are loc în fiecare an în ultima zi de vineri a lunii noiembrie. Magazinele mari din România organizează reduceri la diferite produse de Black Friday încă de pe la mijlocul lunii, fapt pentru care oamenii au posibilitatea de a-şi căuta din timp oferta cea mai avantajoasă. În Sighetu Marmaţiei unele magazine au dat deja startul reducerilor de sezon.

 De pildă unul din magazinele de îmbrăcăminte din municipiu şi-a deschis porţile tocmai cu această ofertă. Mai mult decât atât, administratorii s-au gândit că ar fi bine să permanentizeze astfel de reduceri, asta deoarece sighetenii s-au arătat extrem de curioşi şi încântaţi de acest concept încă din prima zi. La orele dimineţii, zeci de oameni au aşteptat deschiderea magazinului şi au luat cu asalt raioanele încărcate cu marfă aproape la jumătate de preţ.
„Îi aşteptăm pe toţi cei din Sighet şi împrejurimi cu o gamă variată de produse de îmbrăcăminte începând de la nou-născuţi şi până la adulţi, dar şi tot ceea ce le este necesar pentru casă.  Noi vom schimba o dată la două săptămâni oferta magazinului, astfel încât fiecare să găsească la noi oferta care i se potriveşte”, a explicat Raluca Harmann, director comercial.
 Cu coşurile de cumpărături pline, aşa au ajuns la casă majoritatea celor care s-au trezit de dimineaţă şi au profitat de reducerile substanţiale. Pe lângă reducerile la îmbrăcăminte, Black Friday a sosit mai devreme în municipiul de pe Tisa şi cu soldări considerabile la electronice şi electrocasnice. Până la finele acestei luni, sighetenii au ocazia de a profita de reducerile anunţate de majoritatea magazinelor din municipiu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.