SIGHET: Centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii Pentru Agricultură au început preluarea cererilor de finanţare

SIGHET: Centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii Pentru Agricultură au început preluarea cererilor de finanţare

Centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii Pentru Agricultură au început de ieri preluarea cererilor de finanţare aferente campaniei 2014. Fiind un an de tranziţie, această campanie aduce numeroase noutăţi pentru fermieri. Una dintre acestea este cea privind documentaţia care trebuie prezentată la depunerea cererii.
Fermierii au primit de curând invitaţii din partea APIA spre a se prezenta pentru depunerea cererilor conform unui program clar. În cazul în care fermierii nu se prezintă la data şi ora stabilite vor fi reprogramaţi cel mai probabil după data de 15 mai, în perioada cu penalităţi în care se aplică 1% din plată pentru fiecare zi de întârziere.
„Îi rog pe fermieri să respecte această programare de pe invitaţie. Avem un număr foarte mare de fermieri pe fiecare funcţionar şi insist să respecte aceste programări deoarece în caz contrar vor fi reprogramaţi în perioada cu penalităţi”, a explicat Ionică Turda, consilier superior la APIA Sighetu Marmaţiei.
Fermierii care îşi depun pentru prima dată cerere de plată nu vor putea să-şi facă angajamente pentru pachetele de agromediu şi nu vor beneficia de zonă defavorizată. În această situaţie se vor regăsi şi fermierii mai vechi dar care îşi aduc parcele noi în exploataţie. O altă noutate este aceea că adeverinţa de la medicul veterinar va deveni document obligatoriu pentru dosar, indiferent dacă fermierul are sau nu animale în exploataţia înregistrată la ANSVSA. În 2014 se va pune accent din ce în ce mai mult pe documentele care dovedesc dreptul de folosinţă şi de proprietate al solicitantului.
„În acest an, ca document justificativ pentru utilizarea terenurilor este suficientă şi adeverinţa din registrul agricol, dar îndemnăm fermierii să încerce să-şi finalizeze un titlu de proprietate, ori contracte de vânzare-cumpărare, concesionare, închiriere, să le prezinte chiar din această campanie”, a completat Ionică Turda.
Fermierul va trebui să îşi pregătească două dosare. Un dosar va rămâne la centrul local odată cu depunerea cererii de plată. Acesta trebuie să conţină copie după actul de identitate, un extras de cont bancar, adeverinţă de la Primărie, adeverinţă de la medicul veterinar,  un formular „Angajamente şi declaraţii” care reprezintă Anexa 1 din cererea de plată, „Angajamente şi declaraţii măsuri de agromediu” respectiv Anexa 2, „Angajamente şi declaraţii cerinţe de eco-condiţionalitate” şi de asemenea cinci coli albe folosite pentru listarea cererii de plată şi a declaraţiei de suprafaţă. În celălalt dosar care va rămâne la fermier, dar cu care trebuie să se prezinte atunci când depune cererea, vor trebui să existe registrul activităţilor pe pajişti, caietul de agromediu şi planul de fertilizare. Aceste documente vor trebui să fie completate deoarece în cazul în care ferma va pica la control, primul lucru pe care îl va solicita inspectorul va fi acest dosar.
 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.