SIGHET: Cele cinci persoane care locuiau în imobilul dărăpănat de pe strada Pleveni au acum un cămin decent

SIGHET: Cele cinci persoane care locuiau în imobilul dărăpănat de pe strada Pleveni au acum un cămin decent

 În urmă cu două săptămâni vă prezentam povestea celor cinci persoane care au primit o locuinţă pe strada Dragoş Vodă, după ce imobilul de pe strada Plevnei, în care se adăposteau, a fost demolat de Primăria Sighet. Bucuroşi peste măsură de noul cămin, aveau însă câteva probleme de rezolvat pentru a putea întâmpina în siguranţă sezonul rece. Între timp, din curte a fost îndepărtat molozul şi s-au reparat acoperişul şi hornul. Tot ce le mai lipseşte acum locatarilor e curentul electric.

În casă locuiesc cinci persoane, două cupluri şi un copil. Alina Paşca, una dintre tinere, spune, bucuroasă, că problemele de care s-a plâns ultima dată acum sunt rezolvate în mare parte. 
“Ce-au putut oamenii au făcut cât de repede să nu ne prindă ploile şi frigul, au reparat acoperişul , hornul şi peretele exterior din curte”, explică tânăra.  
Curtea e acum mult mai curată decât în urmă cu două săptămâni. În plus, Alina spune că de câteva zile mai beneficiază de o cameră, în care a locuit un om al străzii, care însă a decedat. Camera a fost vopsită şi acum a devenit dormitorul Alinei şi al soţului ei.
 “Era mizerie aici şi un miros urât. Am curăţat un pic, am zugrăvit şi acuma ne place. Suntem tare mulţumiţi de casa asta”, spune tânăra.
Ce le mai lipseşte e curentul electric. Urmează să facă un contract cu cei de la Electrica şi vor avea un branşament propriu, pe care îl vor achita în funcţie de consumul lunar. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.