Sighetenii care locuiesc în centrul municipiului vor scăpa de grija conductelor de apă vechi şi foarte uzate, care nu de puţine ori le-au dat bătăi de cap atât lor, cât şi autorităţilor. Primăria Sighetu Marmaţiei va demara anul acesta lucrări de amploare în acest sens. Acestea fac parte din proiectul de extindere şi reabilitare a reţelei de apă şi canal, şi sunt posibile datorită suplimentării fondurilor.
Invitat în emisiunea „Sighetul de Azi”, edilul local Ovidiu Nemeş a explicat necesitatea unor astfel de lucrări care, spune el, vor creea un disconfort cetăţenilor, însă vor rezolva problemele vechi cu care se confruntă an de an.
„Sunt conducte de apă în centru în tuburi de azbociment, care ştim cu toţii foarte bine că în fiecare an de trei-patru ori s-au produs avarii şi astfel am avut arteziene în centrul municipiului”, a arătat primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş.
Lucrările vizează cele două artere principale din centrul oraşului, care se vor transforma într-un adevărat şantier începând din primăvara acestui an. Pentru a nu îngreuna desfăşurarea lor, centrul municipiului va fi închis pe toată perioada lucrărilor, iar circulaţia rutieră va fi deviată pe arterele secundare.
„Va trebui să deviem circulaţia pe centru pentru că pe cele două artere vor fi efectuate lucrări de înlocuire a conductelor şi a branşamentelor interioare din curţile sighetenilor. Acest lucru înseamnă că tot ce avem în zona centrală va fi compromis de aceste lucrări”, a mai explicat edilul local.
Lucrarea a fost deja licitată, iar de executarea ei se va ocupa o altă firmă, nu cea care a executat lucrările pe celelalte străzi din municipiu. Aceste lucrări sunt finanţate din banii care au fost repartizaţi de la oraşul Borşa, care a ieşit din ADI Maramureş şi au ca termen de finalizare luna decembrie 2015.
Stiri de actualitate:
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Un pas important pentru dezvoltarea comunei Câmpulung la Tisa
START CONCURS BATRA 2025 – Un reper pentru arhitectura contemporană
PAP ZSOLT ISTVÁN: A fost semnat contractul de execuție pentru obiectivul „Casa Minaur”
COMPETIȚIE: Câștigătorul etapei județene a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență
VITAL: Întrerupere a furnizării apei potabile joi, 12 iunie în localitatea Săsar și Ocoliș
AJOFM: Locuri de muncă disponibile în Maramureș
BAIA MARE: Intervenție pentru salvarea unei persoane căzute în puțul liftului
BAC 2025: 35 de candidați absenți la a doua probă de Bacalaureat în Maramureș. Unul a fost eliminat din examen
ECOTURISM în Poiana Boului – educație ecologică și acțiune practică
COLONIA PICTORILOR: O experiență intensă a studenților din Varșovia – pictura clasică vs pictura digitală
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Utopia – expoziție de artă și lansare de carte cu Dalina Bădescu
UN NOU ÎNCEPUT pentru 34 de agenți de poliție de frontieră
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Baia Mare
VITAL: Întrerupere a furnizării apei potabile miercuri, 11 iunie în Baia Mare, Săsar, Bozânta Mare și Tăuții Măgherăuș
SIGHET: A ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni
FOTBAL: Victorie a naționalei cu Cipru și încă mai sperăm la calificarea la CM 2026
IPJ: Prins beat la volan și cu permisul suspendat
ISJ MARAMUREȘ: 2180 de absolvenți maramureșeni au susținut examenul de bacalaureat la limba și literatura română
VIDEO: Program de incluziune socială pentru ucraineni
SIGHET: Cei care locuiesc în centrul municipiului vor scăpa de grija conductelor de apă vechi şi foarte uzate

Lasa un raspuns