SIGHET: Ce spune electoratul referitor la referendum, am încercat să aflăm şi noi astăzi câteva opinii pro şi contra, din rândul sighetenilor cu drept de vot?

SIGHET: Ce spune electoratul referitor la referendum, am încercat să aflăm şi noi astăzi câteva opinii pro şi contra, din rândul sighetenilor cu drept de vot?

 

Pregătirile pentru referendum sunt în toi.Uniunea Social Liberală Maramureş a început deja acţiunile de conştietizare a populaţiei în ceea ce priveşte participarea la vot, în data de 29 iulie. Reprezentanţii partidelor din USL Maramureş mizează pe o prezenţă de peste 50% din totalul celor cu drept de vot, la referendum. PDL-iştii maramureşeni şi-au stabilit deja oamenii care vor fi prezenţi în toate secţiile de votare. E clar, deci că partidele politice aşteaptă cu sufletul la gură rezultatele referendumului. Electoratul sighetean este şi el preocupat de soarta referendumului. Ce spune electoratul, am încercat să aflăm şi noi astăzi câteva opinii pro şi contra, din rândul sighetenilor cu drept de vot.
Referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu a reuşit să împartă Maramureşul în două tabere. Referendum – da sau nu! Părerile sunt împărţite şi în Sighet Marmaţiei. „Va fi mai rău fără Basescu. Suntem de acord să-l dăm jos pe Băsescu, dar trebuie să avem pe cine să punem în loc. Trebuie cineva cu experienţă.Nu există nimeni mai bun, pentru că nu mai avem nimic în cămară. S-au dus toate proviziile, toate rezervele. Mai bine, nu va fi prea curând”este de părere un cetăţean din Sighet.
Tot  o părere pro Băsescu am întâlnit şi la un domn mai în vârstă care s-a oprit o leacă din drumul lui şi a stat puţin de vorbă cu noi „Pentru mine, Băsescu a fost un om bun, corect. Suspendarea lui este un act imoral ,deoarece religia trebuie să-i înveţe pe oameni să se supună guvernelor. Băsescu şi Boc au fost oameni învăţaţi şi au făcut numai bine  pentru ţară. Apoi dacă este lovitură de stat, nu stiu ce să spun. Am văzut un afiş la televizor în care scria „ am scăpat de Băsescu, acuma ce sa facem să scăpăm de Ponta şi Antonescu? Nu-i bun ală, nu-i bun alalalt, apoi eu nu mai ştiu ce să înţeleg. Problema e că nu produce poporul atâta cât consumă. Tineretul e plecat, sunt mulţi pensionari. Pe vremuri poporul era sărac şi statul era bogat, astăzi patronii sunt bogaţi şi statul e sărac. Trebuie să fim foarte mulţumiţi cu cât ne dă. Statul nu mai are fonduri. Am peste 80 de ani si sunt foarte multumit. Nu mă rascol impotriva niciunui guvern, dacă face bine ţării”măruriseşte interlocutorul nostru.

„Dacă n-ar fi fost aşa flegmatic, să fi fost mai hotărât şi să facă mai multe, poate era bun şi Băsescu. Dar prea ne-a tot subestimat”, este de părere un alt cetăţean.
Am întâlnit şi oameni nehotărâţi. Pe aceştia, TV Sighet încearcă să-i încurajeze să-şi exercite dreptul la vot, prin campani "Fii responsabil- Vino şi tu la VOT".
În tabăra cealaltă am întâlnit oameni revoltaţi, întristaţi de măsurile luate de guvernul Boc şi de regimul Băsescu. „Pensia soţului a fost tăiată. De la ei se trag toate greutăţile şi toate relele”ne-a spus cu tristeţe o sigheteancă.
 Un „DA”hotărât a rostit un alt sighetean când l-am întrebat cum va vota pe 29. „Mergem la vot cu mare plăcere . Băsescu a făcut mult rău populaţiei. Am 700 de lei pensie după 36 de ani de muncă. Ne-a luat dreptul la medicamente. Nu se poate trăi cu un preşedinte ca asta! ”, se revoltă cetăţeanul.
Părerea acestuia e împărtăşită şi de alţi alegători care ne-au spus că ar merge în fiecare zi la vot, să dea un blam pentru preşedintele suspendat.
La referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României, din data de 29 iulie, au fost constituite în judeţ 397 secţii de votare.

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.