SIGHET: Ce paşi trebuie să urmeze elevii din familii cu posibilităţi materiale reduse spre a primi bani de la stat pentru cumpărarea unui calculator

SIGHET: Ce paşi trebuie să urmeze elevii din familii cu posibilităţi materiale reduse spre a primi bani de la stat pentru cumpărarea unui calculator

Acordarea ajutorului financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare prin programul Euro 200 va continua şi în acest an şcolar. Elevii şi studenţii merituoşi, dar fără posibilităţi finaciare pot beneficia de suma  200 de euro pentru a achiziţiona un computer. În ciuda faptului că banii nu trebuie returnaţi, elevii sigheteni nu se înghesuie să-şi depună dosarele.

Beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii învăţământului de stat sau particular acreditat în vârstă de până la 26 de ani care provin din familii cu posibilităţi financiare scăzute.

„Elevii sunt sprijiniţi cu o sumă de 200 de euro, în condiţiile în care parcurg mai multe etape. Cea mai importantă prevedere este să nu depăşască suma de 150 lei brut  pe membru de familie. În plus elevul trebuie să aibă în vedere că acel calculator achiziţionat nu trebuie înstrăinat timp de 3 ani de zile, deoarece în caz contrar va fi deposedat de acel PC”, a explicat Adriana Vescan, director adjunct al Liceului Tenhologic Marmaţia.

Pentru a beneficia de acest ajutor elevii trebuie să întocmească un dosar. “În ceea ce priveşte documentaţia, dosarul trebuie să conţină o serie de acte.  Cerere, copii legalizate după actele personale, declaraţie la notar pentru părinţii care nu lucrează sau pentru fraţii majori care sunt sau nu încadraţi în câmpul muncii,  tot venitul se împarte per membru de familie iar suma nu trebuie să depăşească  plafonul stabilit”, a completat Adriana Vescan.

Stabilirea numărului de beneficiari se va face în limita sumei alocate acestui program, sumă cuprinsă în bugetul Ministerului Educaţiei. În anul şcolar 2012-2013 au optat pentru programul Euro 200 doar 7 elevi din Sighet Marmaţiei. Cereri mai multe au fost din partea eleviilor din localităţile şi satele din jurul Sighetului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.