SIGHET: Ce au discutat maghiarii din Maramureșul istoric la forumul civic organizat la sfârșitul săptămânii trecute

SIGHET: Ce au discutat maghiarii din Maramureșul istoric la forumul civic organizat la sfârșitul săptămânii trecute

Comunitatea maghiară din Maramureşul istoric a avut parte la sfârşitul săptămânii trecute de o conferinţă la care printre oaspeți s-a numărat şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. La acest eveniment s-a discutat despre problemele cu care se sonfruntă comunitatea maghiară din zona Maramureşului, dar şi despre modul în care s-ar putea rezolva acestea. Întâlnirea nu a fost lipsită și de discuții mai aprinse.
„Eu mi-am propus încă de anul trecut să organizăm astfel de întâlniri pentru că mă interesează ce cred oamenii după 25 de ani, despre situaţia lor, despre situaţia comunităţii, despre situaţia României şi de problemele care se conturează. Sigur, mă interesează şi soluţiile, însă acestea trebuie să le găsim împreună şi noi trebuie să deschidem urechile, să îi ascultăm şi să înţelegem fiindcă există o dezamăgire destul de mare faţă de clasa politică şi de instituţiile politice” a arătat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Principalul subiect despre care s-a vorbit la această întâlnire a fost legat de problemele cu care învăţământul în limba maghiară se întâlneşte de la an la anși găsirea de soluții pentru acestea.
„Au fost şi luări de cuvânt şi polemici chiar destul de aprinse. În ceea ce ne priveşte, educaţia este o problemă foarte serioasă şi este de înţeles din mai multe motive. Noi am luptat pentru învăţământul în limba maternă şi vom lupta în continuare, dar în acelaşi timp trebuie să fie şi de calitate. În rest sunt probleme locale legate de autorităţi, de locuri de muncă mai multe, de sănătate, de retrocedarea proprietăţilor care sigur nu este de competenţa autorităţilor locale”, aadăugat Kelemen Hunor.
Totodată s-au discutat şi despre problemele zilnice cu care se confruntă nu doar cetăţenii din comunitatea maghiară, ci și ceilalți.
„Mai sunt problemele legate de APIA, aroganţa de care dau dovadă funcţionarii de acolo şi aici cred că trebuie să îi atenţionăm pe colegii noştri din administraţia centrală să aibă grijă de aceste aspecte pentru că este interfaţa lor cu comunitatea”, a mai precizat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.