SIGHET: Cărţile se vând mai bine iarna decât în restul anului

SIGHET: Cărţile se vând mai bine iarna decât în restul anului

Lunile de iarnă înseamnă pentru librării o perioadă destul de bună din punct de vedere al vânzărilor. Numărul cărţilor vândute creşte în fiecare an în sezonul rece, fie datorită vremii care îi ţine pe sigheteni în casă, fie datorită lunii cadourilor. Mai sunt câteva zile până la trecerea în noul anotimp. Acum, spre final de iarnă, librarii trag linie şi socotesc.
În această iarnă, în topul vânzărilor s-au numărat cărţile pentru copii. Enciclopediile, cărţile de poveşti, dar şi alte volume cu ilustraţii au fost la mare căutare în librăriile sighetene.
„Ca de obicei în luna decembrie, luna cadourilor, sighetenii au reuşit să pună sub brăduţ prin intermediul Moşului o serie de cărţi, mai ales cărţi pentru copii cu fotografii, cu ilustraţii foarte frumoase. În general cartea de copii şi lectura şcolară au fost cele mai căutate. În rest, ca de obicei, vizitatorii care au venit în Maramureş de sărbători au cumpărat albume, cărţi despre Maramureş şi pot să spun că a fost un an destul de bun”, a precizat Cristian Fernea, administratorul uneia dintre librăriile sighetene.
Dacă în topul vânzărilor se află cărţile pentru copii, la polul opus se regăsesc volumele de beletristică.
„Lumea e mai puţin conectată la cartea de ficţiune, la beletristică. Poate din cauza lipsei de timp, în funcţie de preocupări, în mod evident literatura în afară de cea clasică este în suferinţă din punct de vedere al vânzării şi al interesului”, a mai explicat Cristian Fernea.
În această perioadă în librării sunt la mare căutare şi materialele didactice, întrucât elevii au început să se pregătească pentru simulări şi examene.  Cu toate acestea, faţă de alţi ani vânzările au un trend descendent.
„Este undeva la mijloc faţă de alţi ani vizavi de aceste evaluări. În ultimul timp începe să se mai dezmorţească vânzarea de materiale didactice, dar e departe de ce ar trebui să fie, poate şi din cauza programelor şcolare foarte încărcate, dar şi a lipsei de timp”, a adăugat Cristian Fernea.
Într-o zi obişnuită media cărţilor vândute într-o librărie este cam de 100 de volume.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.