SIGHET: Cadmiel Boţac s-a întors recent de la două concursuri importante unde a cucerit locul I

SIGHET: Cadmiel Boţac s-a întors recent de la două concursuri importante unde a cucerit locul I

Obişnuit deja cu emoţiile unui concurs de talie internaţională, dar şi cu aprecierile pe măsura ale comisiilor de evaluare, Cadmiel Boţac s-a întors recent de la două competiţii importante.  Cadmiel Alexandru Boşac, care deşi nu mai este elevul şcolii sighetene, ne reprezintă oraşul cu cinste la toate concursurile la care ia parte. Recent a cucerit un loc I la Lion, in Franţa, reuşind să câştige aprecierile cpmisiei de jurizare. La faza Naţională a Olimpiadei la Muzică desfăşurată la liceul George Enescu din Bucureşti , Cadmiel a obţinut deasemenea locul I. E în vacanţa de primăvară acum, dar l-am întâlni tot în faţa pianului. Exersa ceva, cu gândul la concursurile viitoare, dar oricum nu poate sta departe de pasiunea vieţii lui. Are un singur regret, doar. Că nu îşi permite să-şi cumpere un pian cu coadă, care sună mult mai bine decât pianina lui modestă de acasă. E fericit, însă, că munca lui nu a rămas neapreciată. S-a întors acasa cu două premii importante, cucerite recent la două concursuri de mare valoare. Recent a cucerit un loc I la Lion, in Franţa, reuşind să câştige aprecierile comisiei de jurizare în faţa a trei elevi din Franţa şi un concurrent din China. La faza Naţională a Olimpiadei la Muzică desfăşurată la liceul George Enescu din Bucureşti , Cadmiel a obţinut deasemenea locul I.A fost însoţit de mama sa în Franţa. Maria Boţac a trăit alături de Cadmiel emoţiile inerente unui concurs, dar încrederea în Cadmiel reuşeşte să-i mai stăpânească emoţiile şi chiar o ajută să dea un pronostic înainte de pronunţarea finală a juriului. De fiecare dată este foarte mândră de fiul ei.Absolvent al Scoli ide Muzica George Enescu din Sighetu Marmatiai, clasa de pian a profesoarei Monica Chifor, studiază acum la Liceul de Muzică Sigismund Toduţa din Cluj Napoca, clasa a IX-a, secţia Instrumental.  Cadmiel se pregăteşte acum un concert la Ateneul Român la Bucureşti alături de Orchestra Naţională. Aşteaptă cu nerăbdare şi cursurile de vară de la Salzburg şi doreşte să participe şi la un concurs instrumental anul viitor, în Elveţia.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.