SIGHET: Autogara improvizată din centrul oraşului în vizorul Poliţiei

SIGHET: Autogara improvizată din centrul oraşului în vizorul Poliţiei

În faţa Bisericii Ortodoxe cu hramul „Sfântul Iosif Mărturisitorul”tronează de câteva luni de zile mai multe autocare de la o firmă de transport în comun, care şi-a marcat în zonă o autogară împrovizată. Se plâng de această situaţie atât pietonii care nu pot utiliza trotuarul din acea zonă, dar şi preotul care păstoreşe biserica ortodoxă „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, care spune că din cauza staţionării îndelungate a autocarelor în imediata apropiere a bisericii, terenul se tasează şi apa se infiltrează uşor în pereţii construcţiei.
A fost destul ca o maşină să parcheze în zonă, că locul s-a transformat încet, încet într-o parcare nesemnalizată, iar de câteva luni de zile, terenul este chiar transformat într-o autogară împrovizată.
 „De vreo două luni de zile, această firmă ne face probleme. Parchează aici, chiar în faţa bisericii, se pot vedea urmele roţilor şi adânciturile chiar în apropierea construcţiei, unde se adună apă multă, care se scurge aici, în demisolul bisericii, unde ne desfăşurăm noi spaţiul liturgic ”, spune Părintele Petrovai. Părintele a sesizat problema şi la Poliţie. Un echipaj s-a deplasat imediat la faţa loculului.
Grijac Vasile, agent şef la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipale Sighetu Marmaţiei a luat la cunoştiinţă aspectele plângerii, a raportat cazul şi urmează să se aplice o amendă contravenţională .

Terenul cu pricina este un domeniu public, iar în viitorul apropiat există un proiect de reabilitare  a zonei care se întinde de la sensul giratoriu din faţa sediului ISU şi până la sensul giratoriu din zona BIG. În acest perimetru este cuprins şi terenul pe care staţionează astăzi autocarele. Aici va fi amenajat un părculeţ şi posibil şi un loc de parcare.
De proiect se va ocupa arhitectul Vasile Mândruţ.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.