Autobuzele nou achiziţionate de către societatea de transport în comun Mara Nord cu sprijinul Primăriei Sighet sunt la un pas de a fi puse în circulaţie. Societatea anunţă că până la debutul anului şcolar, transportul călătorilor va începe să se facă la standarde ridicate.
Mijloacele de transport au fost deja achiziţionate, iar conducerea societăţii spera să reuşească să rezolve demersurile de ordin birocratic pentru a putea fi puse în funcţiune, însă tot acest proces durează, astfel că abia în zilele care urmează vor fi eliberate toate autorizaţiile necesare.
„Ne pregătim intens să reuşim să finalizăm acţiunea de a obţine autorizaţiile şi numerele de înmatriculare pentru noile autobuze aduse, care vor oferi un confort mult mai sporit, atât ambiental, cât şi al condiţiilor din interior, chiar dacă drumurile sunt încă în lucru. Ne dorim să luăm din stresul copiilor odată cu începerea şcolii şi să-i primim într-un transport mult mai civilizat”, a arătat directorul societăţii de transport în comun Mara Nord, Grigore Şteţ.
Este vorba despre 5 autobuze aduse din Germania, aflate într-o stare foarte bună de funcţionare. Din motive întemeiate, acestea nu vor puse în circulaţie pe unele rute, din cauza lucrărilor la partea carosabilă care se desfăşoară.
„Vom face în aşa fel încât să le redistribuim pe traseele noastre clasice. De exemplu pe cursa către Iapa, unde se lucrează în continuare, până la finalizarea proiectului, care presupune asfaltarea drumului, nu vom introduce autobuzele noi pe acest traseu, pentru că ar fi păcat, nu ne putem permite să accentuăm uzura lor. Rugăm călătorii noştri din Iapa să înţeleagă acest lucru”, a mai transmis Grigore Şteţ , directorul societăţii Mara Nord.
Vechile autobuze, cele cu care se circulă în prezent, vor rămâne în continuare în parcul societăţii.
Stiri de actualitate:
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
VIDEO: Problemele cu care se confruntă Sindicatul din Administrație
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
SIGHET: Autobuzele luate din Germania de Mara Nord vor fi puse curând în circulație

Lasa un raspuns