Sighet: Atenţie la trotuare!

Sighet: Atenţie la trotuare!

Mare atenţie la zăpada de pe trotuare! Hotărârea Consiliului Local Sighetu Marmaţiei, nr.72 din 2009, este valabilă şi anul acesta. Astfel, cetăţenii au obligativitatea de a-şi curăţa trotuarele din faţa caselor sau a spaţiilor comerciale, întrucât în caz contrar vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 500 şi 1500 lei.
În condiţiile în care stratul de zăpadă creşte de la o oră la alta, sighetenii trebuie să fie foarte atenţi, întrucât responsabilitatea de a curăţa zăpada de pe trotuarele din faţa casei lor, sau a spaţiilor comerciale pe care le deţin, le revine. Amenzile în cazul nerespectării acestei hotărâri, sunt usturătoare, iar în cazul în care cine cade pradă unor incidente datorate trotuarului necurăţat, riscul pentru cei vinovaţi este şi mai mare.
Poliţia locală Sighetu Marmaţiei a dat startul deja, controalelor în acest scop, iar şansele ca cineva care nu se supune regulamentului, să scape de amenzile contravenţionale, sunt minime. Sighetenii care circulă pe trotuare sunt destul de mulţumiţi de starea lor şi consideră că este totuşi greu să întreţii un trotuar, în condiţiile în care ninge continuu.
Bineînţeles că părerile sunt împărţite. Doamnele mai ales, sunt de părere că este destul de greu la momentul de faţă să te deplasezi pe tocuri, pe un trotuar central.
În condiţiile în care zăpada se depune continuu, nu este tocmai uşor ca din oră în oră să te ocupi de acest aspect, dar majoritatea sighetenilor sunt responsabili. Puţini dintre aceştia ignoră avertismentele şi lasă pericolul să se instaleze chiar în faţa clădirii lor.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.