SIGHET: Astăzi s-a sărbătorit Ziua studenților

SIGHET: Astăzi s-a sărbătorit Ziua studenților

 17 noiembrie este declarată ziua studenţilor, prilej cu care studenţii din toată ţara organizează diferite activităţi. Ziua studenţilor a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1941, în semn de recunoştinţă pentru cei care au luptat pentru drepturile lor şi au semnalat disfuncţionalităţile sistemului universitar. 

Ziua studenţilor a fost marcată şi la Universitatea ”Babeș-Bolyai”, extensia Sighetu Marmaţiei. Studenţii au ales să sărbătorească această zi în incinta facultăţii prin realizarea unor materiale care să îi ajute pe cei care le calcă pe urme.
„Ne bucurăm azi de ziua studentului aici la facultate, ca nişte adevăraţi studenţi, ocupaţi în realizarea de proiecte, hărţi, teme, fiecare cu ce are de făcut, respectiv realizarea lucrării de licenţă, activităţile din facultatea noastră fiind foarte diversificate şi dinamice”, a declarat studenta Mihaela Botiso.
„De Ziua studentului o să organizăm şi un fotbal cu studenţii”, a precizat Marius Pop.
Ziua internaţională a studenţilor este marcată în mai multe ţări şi are ca scop implicarea activă a studenţilor în organizaţiile şi proiectele academice. În această zi, studenţii din toată ţara au acces gratuit la activităţile artistice organizate cu această ocazie.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.