Adrian Despot, de la Viţa de Vie, Dan Rini Crăciun, de la trupa Dirty Shirt, şi Vali Rauca, de la Grimus, au declarat pentru MaraMedia.ro că așteaptă cu nerăbdare să urce pe scena Festivalului Medieval Aeternus Maramorosiensis. Sighetenii vor avea parte de trei zile de vis, cu spectacoleşi multe alte surprize.
Festivalul va debuta vineri şi se va încheia duminică, cu concertul celor de la Viţa de Vie. La fel ca în fiecare an, de la festival nu vor lipsi trupele de reconstituire istorică şi nici concertele în aer liber din Parcul Central. Mai mult, anul acesta vor avea loc şi câteva vernisaje, prin care se vor prezenta mai mulet aspecte ale Maramureşului Istoric. Contactaţi telefonic, unii dintre artiştii care vor urca pe scena din Sighetu Marmaţiei au recunoscut că abia aşteaptă să ajungă în Maramureş.
„Am primit vestea de a concerta la Sighetu Marmaţiei cu mare bucurie, mai ales că este ultimul concert pe care îl avem înainte de vacanţa noastră de la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie, aşa că noi avem toată energia necesară pentru acest concert. Eu mă aştept de la sigheteni să mănânce foarte bine la prânz, să se odihnească, să doarmă puţin şi seara să vină la concert, pentru că avem treabă. Dragilor, de abia aştept să ne vedem şi nu contează dacă plouă, dacă este furtună, dacă ninge sau cod galben sau portocaliu de furtuni, noi ne vedem la locul faptei, în Parcul Central”, a declarat Adrian Despot, de la Viţa de Vie.
„La Sighet publicul sunt sigur că va reacţiona foarte bine, pentru că noi avem foarte mulţi fani acolo. Pentru trupa Dirty Shirt, Sighetu Marmaţiei este a doua casă şi ne simţim întotdeauna bine. Avem de obicei în jur de 2-3 concerte pe an în Sighet, iar ultima dată când am fost, anul trecut în septembrie la acelaşi festival, ne-am simţit foarte bine, a menţionat Dan Rini Crăicun de la trupa Dirty Shirt.
„Ne bucurăm foarte mult că am fost invitaţi în cadrul acestui festival şi sper să avem un grup de fani care ne aşteaptă acolo. Noi vom veni cu tot show-ul pregătit şi sper ca va fi frumos acolo. Nu am mai fost la Sighetu Marmaţiei, pentru noi este o premieră şi ne bucurăm că am fost invitaţi. Cred că sighetenii vor primi aşa cum se cuvine muzica noastră”, a mărturisit şi Vali Rauca, de la trupa Grimus.
Anul acesta se desfăşoară a V-a ediţie a Festivalului Aeternus Maramorosienis în Sighetu Marmaţiei.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SIGHET: Artiștii care vor urca pe scena Festivalului Aeternus Maramorosiensis așteaptă cu nerăbdare evenimentul

Lasa un raspuns