SIGHET: Alertă în unităţile medicale! Serul antiviperin lipseşte cu desăvârşire

SIGHET: Alertă în unităţile medicale!  Serul antiviperin lipseşte cu desăvârşire

În plin sezon estival, criza de ser antiviperin din spitalele maramureşene este acută. Spitalul Municipal Sighet, de pildă, nu deţine pe stoc nici un flacon din acest ser. Chiar dacă medicii au făcut comandă pentru refacerea stocului, procedura de achiziţie este una greoaie, întrucât există un singur furnizor la nivelul întregii ţări. În cazul în care vor exista situaţii care vor necesita administrarea acestui ser, pacienţii vor fi redirecţionaţi către alte instituţii sanitare din judeţ.
De la începutul anului şi până acum, medicii de la Spitalul Municipal Sighet au tratat 4 muşcături de viperă. Chiar dacă riscul incidentelor de acest gen este mai crescut pe timpul verii, stocul de ser antiviperin este epuizat total.
„Momentan nu mai avem pe stoc ser antiviperin. Este o reală problemă, cu atât mai mult cu cât ştim că în perioada aceasta muşcăturile apar mai frecvent decât în alte perioade ale anului, datorită turismului care se practică în această perioadă în zonele montane, dar şi a culegătorilor de fructe de pădure, cei care sunt cei mai expuşi. Noi am tratat şi epuizat cu ocazia aceasta stocul de ser antiviperin, am făcut comandă, dar se pare că există o singură firmă din ţară care ar avea ser antiviperin, însă nu are agreerea Ministerului Sănătăţii”, a explicat managerul Spitalului Municipal Sighet, Alexandru Oros.
Salvamontiştii le sugerează turiştilor să fie precauţi atunci când străbat un traseu montan. Dacă la nivelul municipiului Sighetu Marmaţiei vor exista pacienţi cu astfel de muşcători, până la refacerea stocului de ser antiviperin, aceştia vor fi redirecţionaţi spre alte instituţii medicale.
“În cazul în care vom avea cazuri de asemenea fel, le vom direcţiona spre Baia Mare. Acolo se pare că ar mai fi două doze la Spitalul Judeţean şi încă una la Spitalul de Boli Contagioase”, a specificat managerul Spitalului Municipal Sighet, Alexandru Oros.
Şi anul trecut a fost un impas în ceea ce priveşte serul antiviperin. În vara anului 2014, doar două spitale din ţară deţineau astfel de doze şi anume Spitalul Municipal Sighet şi spitalul din Herculane. Halatele albe consideră că ar trebui luate măsuri de urgenţă de către Ministerul Sănătăţii, întrucât această lipsă de ser antiviperin este o deficienţă la nivelul întregii ţări şi o adevărată sincopă în acordarea îngrijirilor medicale care se impun.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.