Vremea uşor instabilă i-a cam speriat astăzi pe sigheteni. Unii au mai ieşit prin parcuri cu copiii la joacă, însă micii şi berea nu s-au mai găsit la tot pasul ca în alţi ani.
În parcul Grădina Morii s-a adunat astăzi cam puţină lume. Majoritatea a preferat să stea pe o bancă la umbra copacilor şi să se bucure de privelişte. Cei mai tineri au profitat de ziua liberă şi şi-au scos copiii la joacă pe aparatele amplasate aici. Au fost şi câteva familii care au ieşit din localitate, departe de aglomeraţia din oraş. S-au retras în comuna învecinată, la lacul Tepliţa, unde şi-au instalat grătarele. Cu toate acestea, cei care au ales să iasă din casă astăzi au fost mai puțini în comparaţie cu alţi ani.
„Sărbătorim la iarbă verde, ca de obicei. Avem liber astăzi de la muncă aşa că am venit aici. Noroc că mai sunt şi patroni de treabă”, spune o sigheteancă.
„Sărbătoresc cu prietenul meu, cu soţia, e foarte bine. Vin atunci când am posibilitatea. Sincer 1 mai nu mai e ca altădată. Vin şi eu o dată la doi-trei ani acasă, e bine, ne simţim bine”, spune un alt sighetean.
Dacă unii şi-au petrecut timpul în natură, alţii au sărbătorit 1 mai prin muncă. Majoritatea firmelor private şi-au desfăşurat activitatea în mod obişnuit.
Stiri de actualitate:
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
BAIA MARE: Acțiune de dezinsecție împotriva ţântarilor şi căpuşelor
VITAL: Avarie cauzată de constructor la rețeaua de distribuție apă potabilă Dn 800mm
BAIA MARE: Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni tip Blocada
RUGBY: După 16 finale de campionat consecutive, „zimbrii” vor juca pentru bronz
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 22 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SIGHET: Află cum au sărbătorit sighetenii ziua de 1 Mai

Lasa un raspuns