Copiii de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 12 din Sighet au avut parte astăzi de o activitate mai specială cu ocazia zilei de 8 martie. Aceştia au desfăşurat activităţi creative împreună cu propriile lor mămici, care le-au dat o mână de ajutor.
Dacă în zilele obişnuite cei mici primesc sarcini pe care trebuie să le realizeze singuri, astăzi au avut posibilitatea de a primi ajutor din partea mămicilor, care au decupat şi colorat alături de ei sub îndrumarea educatoarelor.
„Încercăm să realizăm o activitate împreună cu părinţii, mai precis cu mămicile, dat fiind faptul că mâine este Ziua Mamei. Încercăm să realizăm „Copacul iubirii”. Le-am propus mămicilor ca aceşti copăcei să-i ducă acasă, să-i pună într-o ramă şi să-i ţină amintire. În cursul săptămânii au confecţionat felicitări şi chiar şi o diplomă pe care sîă o dăm mamei cu ocazia zilei de 8 martie”, a declarat educatoarea Cristina Neacşu.
După ce şi-au îndeplinit sarcinile împreună cu cei mici, părinţii au asistat la un scurt program artistic oferit de către copii. Activitatea face parte dintr-un proiect mai amplu ce se desfăşoară pe parcursul întregului an.
„Această acţiune cu mămicile face parte din proiectul „Universul familiei”, proiect pe care îl derulăm la nivelul grădiniţei noastre şi la care participă toate cadrele didactice împreună cu copiii. Acest proiect se derulează pe parcursul mai multor luni astfel că avem acţiuni cu mămicile, cu tăticii, cu bunicii dar şi împreună cu familia extinsă. Ne-am gândit să derulăm acest proiect deoarece anul 2014 este Anul Internaţional al Familiei şi am dorit să marcăm acest lucru”, a declarat Andreea Zosin, unul dintre profesorii coordonatori ai proiectului.
Scopul acestui proiect constă în implicarea familiei într-o altă dinamică a consumului de timp liber şi a valorizării sistemului familial pentru a eficientiza relaţia familie-copi
Stiri de actualitate:
LANSARE ALBUM: Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști la Biblioteca Județeană
ISU MARAMUREȘ: Plutonierul adjutant șef Ulici Dănuț Vasile, conducător autospeciale în cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației, a trecut în rezervă
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de căutare a unei persoane dispărute în zona Vișeu de Sus – Moisei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 5 noiembrie în Baia Mare și mai multe localități din zona băimăreană
VOLEI: Știința Explorări, învinsă de campioană
BAIA MARE: Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2027, supus consultării publice
MAE: Atenționare de călătorie în Franța
OMD MARAMUREȘ: Viitorul turistic al județului, în dezbatere publică
VIDEO: Cartel Alfa pregătit pentru manifestări
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: 6 noiembrie este ultima zi pentru depunerea cererilor de sprijin destinate culturilor afectate de secetă
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ: O jucărie pe care nu o mai folosești poate deveni bucuria altui copil – Baia Mare pune suflet
SIGHETU MARMAȚIEI: Un nou capitol pentru cultura din Sighetu Marmației
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 4 noiembrie în Baia Mare
SIGHET: Ambulatoriul Spitalului Municipal face un pas important spre digitalizare
SIGHET: Lucrări de modernizare pe strada Solovan
MUZEUL SATULUI: S-au încheiat lucrările de restaurare la Casa cu oloiniță din Fericea
GALERIA DE ARTĂ U.A.P. BAIA MARE: Invitație la vernisajul expoziției LIMINAL cu lucrări semnate de artistul Romeo BUD
PLANETARIUL BAIA MARE: Marea aventură spațială – Planeta perfectă și lumina dispărută
DINASTIA ARTELOR: Obrăzare maramureșene – datină și mister, un eveniment de neratat la Baia Sprie
SIGHET: Activitate specială la grădiniţa nr 12, dedicată zilei de 8 Martie

Lasa un raspuns