SIGHET: Acțiune cu efective mărite a polițiștilor

Astăzi, polițiștii din Sighetu Marmației au organizat și executat o acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, polițiștii au efectuat verificări în domeniul protecției bunurilor și valorilor, fraudei vamale, comercializării produselor de protecție a plantelor, dar și în ceea ce privește regimul circulației pe drumurile publice.

În cadrul acțiunii au fost angrenate efective din structuri de ordine publică, investigare a criminalității economice,  rutieră, arme, explozivi și substanțe periculoase, fiind astfel mobilizați, în total, 23 de polițiști.

Pe parcursul derulării acțiunii, au fost efectuate controale la operatori economici care își desfășoară activitatea în domeniul comercializării produselor de protecție a plantelor, produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice. Concomitent, polițiștii rutieri au efectuat controale pe principalele artere de circulație din municipiu, în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră și reducerii accidentelor de circulație.

Pentru abaterile săvârșite la regimul rutier, în domeniul protecției bunurilor și valorilor, precum și în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, polițiștii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale în cuantum de aproximativ 8.000 de lei, în timp ce, cu ocazia verificărilor efectuate în domeniul comercializării produselor de protecție a plantelor, au constatat o infracțiune.

De asemenea, polițiștii au dispus măsura indisponibilizării cantității de 10 kg de produse fitosanitare, confiscării a 38 pachete de țigări, de proveniență ucraineană tip DutyFree, reținerea a trei certificate de înmatriculare și retragerea unui set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Sursă IPJ Maramureș

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.