SIGHET: A început un nou an la Universitatea Populară

SIGHET: A început un nou an la Universitatea Populară
Universitatea Populară din cadrul Centrului Cultural Sighet şi-a deschis azi porţile pentru cursanţi. Aceştia vor urma cursuri de bucătar – ospătar sau de coafură, manichiură pedichiură. Până acum s-au înscris la acestea două cursuri aproximativ 40 de sigheteni, câte 20 la fiecare. Deschiderea oficială a noului an a avut loc la sediul Universităţii Babeş –Bolyai, extensia Sighetu Marmaţiei, fiind prezent şi Gabriela Ţigu, prorectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Aceasta a susţinut cursul de deschidere vorbind despre de “Promovarea destinelor turistice din România. Rolul educaţiei şi formării continue a resurselor umane din turism”.
Cei care sau înscris la Universitatea Populară vor dobândi la finalul cursurilor, diploma de specializare care le va fi de un real folos la angajare. Cursurile de bucătar – ospătar vor fi susţinute de Hriny Michael, un bucătar celebru în Germania, originar din Sighetu Marmaţiei, întors de ceva vreme pe meleaguri natale. Partea teoretică a cursurilor va fi realizată în cadrul Centrului Cultural, iar cea practică într-o bucătărie complet dotată şi utilată a unui hotel – restaurant din Sighet.
 Cursurile de pregătire în domeniul frumuseţii vor fi susţinute de către o specialistă în înfrumuseţare, Ildi Nistor, angajată a unui salon de specialitate din oraş. Tot aici se va desfăşura partea teoretică a acestor cursuri.
Taxa pentru aceste cursuri va fi de 550 de lei, în total fiind realizare aproximativ 100 de ore.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.