După aproape două secole de la descoperirea sa întâmplătoare, legendarul tezaur preistoric de la Sarasău poate fi văzut, pentru prima dată, reunit aproape integral în Sighetu Marmației. Piese păstrate până acum în colecțiile Muzeului Național Maghiar din Budapesta și ale Muzeului Național de Istorie a României sunt aduse împreună într-o expoziție-eveniment.
Descoperit în primăvara anului 1847, pe dealurile din apropierea localității Sarasău, tezaurul a fost fragmentat încă din momentul găsirii sale, iar o mare parte dintre podoabele din aur au fost pierdute, topite sau dispersate în timp. Cele care au supraviețuit au traversat generații, colecții și granițe, devenind martori ai unei istorii fascinante despre patrimoniu, memorie și identitate.
Expoziția Comori din Epoca Bronzului – Tezaurul de la Sarasău aduce în fața publicului unul dintre cele mai importante tezaure preistorice descoperite pe teritoriul actual al României.
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 15 mai la Muzeul de Istorie-Arheologie, Sighetu Marmației la ora 15:00.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 15 mai – 21 iunie între orele 9:00-17:00.

Lasa un raspuns