SIGHET: 13 garsoniere sunt pregătite pentru a fi predate tinerilor care vor ieşi din sistemul de protecţie socială

SIGHET: 13 garsoniere sunt pregătite pentru a fi predate tinerilor care vor ieşi din sistemul de protecţie socială

13 garsoniere sunt pregătite pentru a fi predate tinerilor care vor ieşi din sistemul de protecţie socială. Proiectul construirii locuinţelor sociale demarat prin eforturile Asociaţiei Fraţi Minori Capucini împreună cu partenerii fideli din România şi din Italia, au reuşit în mai puţin de un an şi jumătate de zile să finalizez lucrările la garsonierele construite pe locul fostei centrale termice din piata agroalimentara a municipiului. Condiţiile sunt impecabile, tinerii se vor bucura de tot confortul necsar unei vieţi decente. Tot ce vor trebui să facă aceştia este să îşi achite plata utilităţilor, să plătească o chirie modică care să-I responsabilizeze şi să reuşească să-şi ia viaţa pe cont propriu după trei ani de şedere în locuinţa socială.Sub denumirea “18 plus”proiectul se adresează tinerilor care au împlinit 18 ani şi care au trăit până acuma în Casele de tip Familial. Pentru a avea garanţia că vor fi însoţiţi şi sprijiniţi şi de acuma încolo, tinerii vor beneficia de asistenţa unui educator şi a unui pedagog, care vor organiza sesiuni de colocvii informative şi educative. “E foarte important să continuam acest proiect educativ cu tinerii, să-i sprijinim să-şi depăşească temerile pe care le resimt atunci când părăsesc mediul instituţionalizat. Tinerii care vor beneficia de aceste locuinţe trebuie să înveţe să se descurce individual. Garsonierele sunt autonome şi se gestionează autonom. O condiţie este ca tinerii să fie angajaţi, să-şi plătească utilităţile şi să achite o chirie modică, cât să reuşim să-i responsabilizăm şi să-i determinăm să facă economii pentru a putea să-şi ia zborul, să înfrunte viaţa pe cont propriu după trei ani de zile cât vor primi adăpost în aceste garsoniere. După trei ani, vor fi alţi tineri care vor beneficia de aceste garsoniere.Tinerii primesc o locuinţă, dar continuăm totodată cu ei şi proiectul educativ  pentru a-i ajuta să se integreze în societate”, ne-a mărturisit Padre Filippo, coordonatorul acestui proiect.26 de persoane vor fi selectate din Case de tip Familial, cu condiţia ca aceştia să lucreze şi să  accepte stilul de viaţă propus, să dea dovadă că sunt persoane motivate care vor primi o şansă să pună ceva bani deoparte . Voluntari, parteneri, sponsori privaţi, asociaţii şi fundaţii, dar şi prieteni apropiaţi ai coordonatorului acetui proiect ambiţios, Padre Filippo, au conlucrat pentru succesul acestui proiect care va fi inaugurat oficial în 16 iunie, în cadrul săptămânii dedicate “Voluntariatului”.S-a muncit mult. Acum condiţiile sunt impecabile, fiecare garsonieră beneficiază de tot confortul unui trai decent: bucătăria e utilată cu tot necesarul, în garsonieră există mobilier realizat în atelierul Asociaţiei Fraţi Minori Capucini de prieteni voluntari. Tinerii vor beneficia şi de baie şi un dormitor.Tot ce mai lipseşte e introducerea gazului metan. Clădirea a fost concesionată gratuit de la Primăria Sighet pe o perioadă de 30 de ani, iar proiectul a fot realizat de inginerul Haimovici.Casa poartă numele simbolic “ Speranţa”, denumire inspirată de la preotul italian Ioan Bosco care  s-a ocupat de tinerii care locuiau pe străzile din Torino şi care a schimbat sistemul educativ, luptând împotriva sistemului represiv, susţinând un sistem preventiv.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.