Sfinții Împărați Constantin și Elena

Credincioșii îi sărbătoresc astăzi  pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena. Aceștia  sunt cunoscuţi drept cei care au dat libertate creştinismului și au interzis jertfele. Peste 1,75 milioane de români îşi serbează în 21 mai onomastica.

În timpul domniei sale, împăratul Constantin a adoptat o serie de măsuri în favoarea Bisericii şi a preoţilor, iar despre împărateasa Elena se spune că şi-ar fi eliberat sclavii şi i-ar fi ajutat pe creştinii persecutaţi. O mulțime de credincioși au participat la slujbele oficiate astăzi în lăcașurile de cult.
În ziua de 21 mai, în calendarul popular este o sărbătoare a păsărilor de pădure. În tradiția populară se crede că în această zi, păsările îşi învaţă puii să zboare. De asemenea în această zi, era interzis să se muncească iar, prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări. În popor se spune că astăzi este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.