SFATUL SPECIALIȘTILOR: Celor care vor să devină buni șoferi li se recomandă să facă ore de conducere iarna

SFATUL SPECIALIȘTILOR: Celor care vor să devină buni șoferi li se recomandă să facă ore de conducere iarna

 Chiar dacă șofatul pe zăpadă implică mai multe riscuri și necesită o atenție sporită, instructorii auto recomandă efectuarea orelor de conducere pe perioada sezonului rece. Aceștia consideră că exersarea tehnicilor de conducere în condiții meteo dificile duce la un șofat preventiv.

Celor care vor să devină buni conducători auto li se recomandă de către instructori să facă școala de șoferi iarna. Vizibilitatea redusă și carosabilul alunecos îi ajută pe cursanți să aibă atenție distributivă și să fie mai atenți la marcajele rutiere.
„Teoretic  se spune că este mai greu, dar este mai indicat, pentru că altfel te descurci pe un traseu uscat dacă ai învățat pe zăpadă, iar invers este mult mai greu, deci eu recomand să facă și cursuri pe timp de iarnă”, spune instructorul auto Sergiu Mihailov.
Instructorii auto spun că majoritatea accidetelor se produc din cauza pierderii controlului autoturismului, iar învățarea tehnicilor de conducere pe zăpadă sau gheață îi ajută pe șoferii începători să stăpânească mai bine comenzile mașinii.
„Diferit este că iarna se pierde controlul foarte ușor în cazul începătorilor. După cum se și observă majoritatea accidentelor sunt din cauza pierderii controlului, trebuie folosită cât mai des frâna de motor și ajungem iar la cauciucuri, sunt cele mai importante pe timp de iarnă, să fie mașina prevăzută cu cauciucuri de iarnă”, a adăugat Sergiu Mihailov.
Instructorii auto consideră că cel mai mare dușman al șoferilor pe timpul iernii nu este zăpada, ci pedala de accelerație. Pentru a evita accidentele aceștia consideră că pe timpul iernii este esențial ca atât cursanții școlilor auto, cât și șoferii cu experiență să respecte condițiile de drum.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.