VIDEO | Sfârşit tragic pentru un tânăr din localitatea Băița de Sub Codru

Sfârşit tragic pentru un tânăr în vârstă de 20 de ani din localitatea Băița de Sub Codru. Acesta a fost găsit spânzurat la sfârșitul săptămânii trecute în curtea casei. Băiatul nu a lăsat un bilet de adio prin care să își explice gestul. 

Alarma a fost dată vineri, 4 iunie, la ora 01.51, când polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că un tânăr a fost găsit decedat în curtea locuinței. Polițiștii au identificat corpul unui tânăr de 20 ani din comuna Băița de Sub Codru.  La fața locului s-au deplasat două echipaje S.A.J. Maramureș, care, în ciuda efectuării manevrelor de resuscitare, au declarat decesul tânărului.

În urma efectuării cercetării la fața locului nu au fost descoperite urme exterioare de violență, cu excepția unei urme la nivelul gâtului, creată de o sfoară din material plastic. Cadavrul tânărului a fost transportat la morga Spitalului Județean Baia Mare în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea condițiilor concrete și a cauzelor în care s-a produs decesul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.