Reprezentanții medicilor de familie au susținut joi într-o conferință de presă că fără reducerea birocrației nu vor putea prelua în plus nicio activitate medicală prevăzută în pachetul de servicii medicale de bază.
Noul proiect de pachet de bază, deși preconizează modificări profunde și constituie — cel puțin teoretic — un pas înainte pentru medicul de familie pe care îl valorizează ca profesionist, omite condiții de bază, pe care noi le-am semnalat și fără de care nu poate fi pus în practică: reducerea punctuală și imediată a birocrației în medicina familiei. Nu vom putea prelua nicio activitate medicală din pachet din lipsă de timp, deși ne dorim acest lucru.
Deși ne-am supus legii și folosim semnătura electronică extinsă pentru raportări la CNAS, lucrăm online cu SIUI și emitem rețeta electronică, ni se cere în continuare să și tipărim rapoartele trimise electronic securizat (minimum 30 pagini) și rețetele în condițiile în care contractul-cadru prevede expres exclusivitatea raportării electronice", a declarat președintele Societății Naționale a Medicilor de Familie Rodica Tănăsescu la o conferință de presă.
Potrivit acesteia, din timpul de 15 minute alocat unei consultații peste 6 minute trebuie acordate completării de documente. CITEŞTE MAI MULT…
Stiri de actualitate:
ROZAVLEA: Intervenție a pompierilor la o casă cuprinsă de flăcări
EVENIMENT: Valea Marei în identitatea culturală a Țării Maramureșului
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Improjoker, duminică, 8 noiembrie
PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA: Zăcământul hidrotermal Baia Sprie, inclus în lista Siturilor Patrimoniului Geologic recunoscute de Uniunea Internațională a Științelor Geologice
RUGBY: „Stejarii”, învinși de Tonga în Nations Cup
FOTBAL: Început de retur cu derby de Maramureș în Liga 3
SIGHET: Restricții de circulație pentru desfășurarea unor lucrări
SECRETUL din spatele machiajului care rezistă ore întregi
VOLEI: Știința Explorări, în căutarea primei victorii din campionat
HALLOWEEN ÎN ALERGARE, în Parcul Central din Baia Mare
ISU MARAMUREȘ: Muniție rămasă neexplodată, distrusă de pompieri
TÂRGU LĂPUȘ: Casă cuprinsă de flăcări
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 6 noiembrie în Baia Mare
VIDEO: Cupa Balcanică 2026 la Taekvon-do ITF se va desfășura la Baia Mare
NORD LITERAR: Numărul 281 al revistei de cultură își așteaptă cititorii
LANSARE ALBUM: Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști la Biblioteca Județeană
ISU MARAMUREȘ: Plutonierul adjutant șef Ulici Dănuț Vasile, conducător autospeciale în cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației, a trecut în rezervă
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de căutare a unei persoane dispărute în zona Vișeu de Sus – Moisei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 5 noiembrie în Baia Mare și mai multe localități din zona băimăreană
SERVICII MEDICALE: Medicii de familie spun că fără reducerea birocrației nu pot prelua activități prevăzute în pachetul de bază

Lasa un raspuns