La Borșa are loc în acest weekend cea de-a XV-a ediție a Serbărilor Zăpezii. Evenimentul va avea loc în Pasul Prislop, iar organizatorii au pregătit 2 zile de distracție cu concursuri și spectacole inedite.
Participanții vor avea parte de concursuri interactive, concursuri de schi, show de lasere, foc de tabără și jonglerii cu foc.
”În acest sfârșit de săptămână în localitatea Borșa, mai exact la una din extremitățile localității, va avea loc a XV-a ediție a Serbărilor Zăpezii. În cele 2 zile de program vom avea în mare parte concursuri de schi, evenimente la scenă, DJ, jocuri de lumini cu lasere, avem câțiva dansatori cu foc care vor încerca să facă un număr cu totul special și în fiecare seară vom avea deja tradiționala coborâre cu torțe a celor de la Salvamont Borșa”, a spus Sergiu Gabriel Cotorbaci, referent cultural la Serviciul Cultură Borșa.
Anul acesta organizatorii au pregătit și câteva surprize.
”Diferența față de anii trecuți este că de această dată nu va fi genul acela de serbare clasică cu trupe care vor urca pe scenă și vor avea loc concerte, ci vom avea 3 DJ care vor întreține atmosfera pe toată durata zilei, vom avem toată ziua concursuri interactive cu publicul plus câteva concursuri pentru cei de la Clubul Sportiv Orășenesc de la secția de schi”, a adăugat referentul cultural.
În cele 2 zile de sărbătoare, întregul eveniment va fi animat de muzică mixată live și show de lasere.

Lasa un raspuns