SEINI: Un tânăr de 23 de ani a murit într-un accident petrecut pe DN 1C

SEINI: Un tânăr de 23 de ani a murit într-un accident petrecut pe DN 1C

Un tânăr în vârstă de 23 de ani şi-a pierdut viaţa într-un grav accident rutier. Tragedia a avut loc vineri seara, pe DN 1C, în oraşul Seini. Se presupune că tânărul ar fi adormit la volan.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii maramureşeni au constatat că tânărul de 23 de ani, din Seini, mergea dinspre Satu Mare spre Baia Mare. Ajuns în localitatea Seini, tânărul a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă regulamentar de un bărbat de 53 de ani.
„A traversat de pe cealaltă parte brusc pe partea asta şi a intrat în plin în mine. Eu zic că o adormit la volan sau i-o fost rău, o fi fost bolnav”, a povestit şoferul autoutilitarei.
Impactul s-a soldat cu decesul tânărului. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
„Ăsta cu camionul a mers încolo către Satu Mare şi ăsta cu Turismul a venit din contrasens şi cred că o adormit sau cred că o intrat direct sub celălalt”, a spus un participant la trafic.

În urma impactului, autoturismul condus de tânăr s-a tranformat într-un morman de fiare. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare pentru a scoate victima din maşină. Cercetările la faţa locului au fost efectuate de un echipaj al Serviciului Rutier Maramureş.
"Autoturismul marca Opel se deplasa pe Drumul European 58 dinspre Satu Mare înspre Baia Mare şi, ajungând la kilometrul 179, la intrare în localitatea Seini, din motive necunoscute a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu o autoutilitară ce venea din sens opus. În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului autoturismului, un bărbat în vârstă de 23 de ani. Cercetările în cauză continuă în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier", a declarat inspector principal Gheorghe Goth, din cadrul Serviciului Rutier Maramureş.
Traficul pe DN 1C a fost blocat aproximativ o oră.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.