Pentru o comunicare mai rapidă și mai eficientă cu unitățile administrativ-teritoriale a fost implementat la nivelul județului nostru un sistem de videoconferință, cu sprijinul Direcției Speciale de Telecomunicații Maramureș.
Prefectul Vasile Moldovan a spus:
”Tehnologia informației și comunicației se dezvoltă cu rapiditate, și își găsește o aplicare pe multiple domenii, de la structuri de date, prelucrarea, stocarea și transmiterea informației, până la comunicații de date, dar și video. Dezvoltarea rapidă a acestei industrii, dar și tendințele din domeniul IT obligă instituțiile să se adapteze la noile aplicații informatice care sunt rulate de echipamentele și rețelele informatice. Pentru a evita deplasarea secretarilor unităților administrativ-teritoriale în Baia Mare, cheltuieli cu deplasarea, dar și a comunica mai rapid și a gestiona cu eficient situațiile de urgență, am desfășurat astăzi, 10 decembrie a.c., o videoconferință în care au fost abordate aspecte referitoare la noutățile legislative, legile fondului funciar, dar le-am și mulțumit pentru activitatea desfășurată în acest an. Vom organiza de acum aceste ședințe lunare în sistem de videoconferință, dar și ori de câte ori va fi nevoie sau situațiile vor impune pentru a rezolva problemele cu care se confruntă autoritățile administrației publice locale”.
Sistemul de videoconferință al Instituției Prefectului – Județul Maramureș funcționează pe conexiuni protejate și a fost implementat de personalul Serviciului de Telecomunicații Speciale din cadrul Direcției Județene de Telecomunicații Speciale Maramureș. El este destinat, conform specialiștilor, cu precădere gestionării situațiilor de urgență apărute, dar poate fi utilizat și în activitatea curentă, pentru comunicarea unor informații de interes. Dintr-un număr de 81 de beneficiari nominalizați să facă parte din sistem, sunt conectați în prezent 70, urmând ca cele nouă primării, care până în prezent nu au îndeplinit condițiile pentru a fi conectate, să facă eforturile necesare în acest sens, și a pune cât mai repede la dispoziție echipamentele solicitate. Precizăm că alte două primării au pregătit resursele necesare instalării aplicației de videoconferință.
Lasa un raspuns