ȘEDINȚĂ PNL: Liberalii au votat pentru numirea lui Ducu Bertzi în consiliul de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune

ȘEDINȚĂ PNL:  Liberalii au votat pentru numirea lui Ducu Bertzi în consiliul de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune

În cadrul şedinţei de ieri a Biroului Permanent Naţional al PNL, liberalii au votat pentru numirea maramureşeanului Ducu Bertzi în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi pentru numirea lui Bogdan Olteanu pentru poziţia de viceguvernator al BNR. Cei doi sunt susţinuţi şi de preşedintele PNL Maramureş, Ovidiu Nemeş, care a participat, de altfel, la şedinţa Biroului Naţional.
Unul dintre subiectele de pe ordinea de zi a şedinţei BPN al Partidului Naţional Liberal a vizat desemnarea reprezentanţilor formaţiunii politice în diferite consilii de administraţie. Mai multe persoane s-au înscris pentru aceste poziţii, iar în cadrul şedinţei au fost prezentate propunerile. În urma votului, pentru funcția de membru în CA al Autorității de Supraveghere Financiare a fost nominalizat doar Alexe Gavrilă, care a primit o majoritate de voturi ”pentru”; pentru CA al Societăţii Române de Radiodifuziune au existat cinci propuneri și cele mai multe voturi le-au întrunit Ducu Bertzi și Dan Mihalache.
Ducu Bertzi este cetăţean de onoare al municipiului Sighetu Marmaţiei din 2007 şi este mereu aproape de oraşul său natal cu iniţaitive şi proiecte. Ducu Bertzi, susţinut de primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş, care este de altfel şi preşedintele PNL Maramureş, au reuşit să organizeze la Sighet o gală a muzicii folk, care va creşte de la o ediţie la alta. Celelalte nominalizări pentru Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune au fost Alexandru Muraru, Dida Drăgan și Gabriela Scraba; pentru poziția de viceguvernator al BNR a existat o singură înscriere, a lui Bogdan Olteanu, care a primit marea majoritate a voturilor.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.