Şedinţă cu reprezentanţii Asociaţiei G.A.L. la Primăria Giuleşti

Şedinţă cu reprezentanţii Asociaţiei G.A.L. la Primăria Giuleşti

În comuna Giuleşti a avut loc astăzi o şedinţă a mai multor administraţii locale din judeţ, împreună cu reprezentanţi ai “Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală Mara- Gutâi”. Primarii din şase comune Maramureşene s-au reunit astăzi la Giuleşti pentru a primi informaţii referitoare la bugetele de finanţare din partea Uniunii Europene la nivel de comune şi despre proiectele ce urmează a fi demarate.
Şedinţa de astăzi a fost organizată de către primarul comunei Giuleşti, Gheorghe Vraja, împreună cu directorul Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală Mara-Gutâi, Ioan Borlean, care a pus la dispoziţia primarilor prezenţi o serie de informaţii necesare pentru a întocmi un proiect cu şanse mari de finanţare.
Primarul comunei Giuleşti a declarat faptul că această întâlnire este menită să reunească mai mulţi primari, reprezentanţi ai firmalor de consultanţă, dar şi reprezentanţi ai Asociaţiei GAL, care să dezbată problemele cele mai importante ale momentului şi împreună să realizeze un calendar al proiectelor. Pe lista sa se află problemele pe care le întâmpină tinerii din comuna Giuleşti şi pentru care speră să primească sprijin.
Aceste întâlniri cu primarii comunelor sunt benefice pentru cei care au o idee şi ar dori să primească finanţare pentru proiectul pe care îl au, de aceea Asociaţia GAL a stabilit ca de două ori pe lună să aibă loc întâlniri cu primarii diferitelor comune din judeţ. Prima întâlnire a avut loc în data de 24 ianuarie la Vadu Izei, iar cea de-a doua a avut loc la Ocna Şugatag, satul Breb. Întâlnirea de astăzi a fost cea de-a treia de când s-a demarat acest program şi a adus o mulţime de informaţii şi lămuriri cu privire la strategiile de dezvoltare cele mai simple. Programul este finanţat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi implementat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007- 2013. Grupul de acţiune locală cuprinde 11 comune Budeşti, Bârana, Călineşti, Câmpulung la Tisa, Deseşti, Giuleşti, Ocna Şugatag, Onceşti, Sarasău, Săpânţa, Vadu Izei şi oraşul Cavnic.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.