Consilierii județeni au fost convocați azi de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, în ședință extraordinară pentru a vota cele nouă proiecte aflate pe ordinea de zi, patru dintre ele fiind aprobate prin vot secret. Astfel, aleșii județului au aprobat repartizarea pe destinații a sumei aprobate din bugetul propriu al județului Maramureș pe anul 2018, pentru finanțarea nerambursabilă a activităților non-profit de interes general în domeniul sportului, stabilindu-se suma de 1500 mii lei pentru promovarea sportului de performanță.
Sumele destinate acestui program vor fi repartizate cluburilor/ asociațiilor sportive de prim eșalon, în funcție de contribuția acestora la sporirea prestigiului în țară a Județului Maramureș și a României pe plan internațional. Suma de 400.000 de lei va fi acordată pentru finanțarea programelor structurilor sportive pe baza selecției publice de proiecte, iar 100.000 de lei se vor acorda în baza programului ”întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive”. Al doilea proiect supus votului consilierilor județeni a privit stabilirea structurilor sportive de performanță de prim eșalon, aici fiind incluse C.S. Știința Explorări Baia Mare – echipa de volei masculin; C.S.M. Știința Baia Mare – echipa de rugby; C.S.S. nr.2 C.N.E. Baia Mare – echipa de volei masculin; C.S. Minaur Baia Mare – echipa de handbal masculin și Clubul de Șah al municipiului Baia Mare.




Lasa un raspuns