SECRETELE din bucătăria restaurantelor: Ce NU TREBUIE să comanzi şi cum sunt înşelaţi clienţii

SECRETELE din bucătăria restaurantelor: Ce NU TREBUIE să comanzi şi cum sunt înşelaţi clienţii

Saliva în mâncare, lista neagră a clienţilor şi "ofertele speciale" sunt câteva dintre secretele pe care fiecare persoană trebuie să le cunoască atunci când alege să cineze într-un restaurant. Astfel, folosind informaţii din interiorul celor mai importante restaurante din lume, acordate de maeştri bucătari şi somelieri, scriitoarea Imogen Edwards – Jones a dezvăluit secretele din spatele industriei alimentare, relatează dailymail.co.uk.
Cartea ei "Restaurant Babylon" prezintă câteva lucruri pe care orice client trebuie să le cunoască atunci când merge să cineze la restaurant.
Potrivit scriitoarei, consumatorii "neavizaţi" vor comanda întotdeauna ofertele speciale ale restaurantelor, neştiind că acestea reprezintă mâncarea de care bucătarii – şefi vor să scape cât mai repede.
Un alt subiect important este şi cel al alegerii vinului servit. De multe ori, clienţii nu vor comanda cea mai ieftină sticlă de vin din dorinţa de a nu părea zgârciţi, mai ales dacă seara la restaurant presupune o cină romantică. Astfel, consumatorii vor comanda a doua sticlă de vin în ordinea preţului crescător, neştiind că "strategia" acestora este foarte bine cunoscută de către reprezentanţii restaurantelor. Tactica patronilor este aceea de a vinde un produs de proastă calitate la preţul unui vin de foarte bună calitate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.