Sebastian Colțescu a devenit arbitrul cu cele mai multe meciuri conduse în prima ligă

”Centralul” din Craiova în vârstă de 46 de ani a condus partida cu numărul 382 din carieră pe prima scenă a fotbalului românesc, depășind recordul stabilit în urmă cu 5 ani de Alexandru Tudor (381).

Colțescu a arbitrat meciul Sepsi – Farul Constanța 0-1, din etapa 26 a Superligii. I-a avut alături de el în brigadă pe Radu Ghinguleac și Daniel Mitruți – asistenți, Mihai Amorăriței – rezervă, Radu Petrescu și Vladimir Urzică – VAR.

„E o împlinire profesională, dar și personală, e rezultatul muncii mele de-a lungul anilor. Știu că nu e la îndemâna oricui, așa că mă voi bucura de însemnătatea acestei performanțe, chiar și pentru o zi. Pentru că sunt conștient că, la fel ca orice record, și acesta va fi doborât. Și abia aștept să vină următorul arbitru, fie Istvan Kovacs, fie Ovidiu Hațegan, pentru că ei sunt următorii în activitate în acest top, să mă depășească pentru a-i felicita și a le strânge mâna”, a spus Sebastian Colțescu înaintea partidei în care a doborât recordul de meciuri arbitrate în prima ligă.

Sursa: FRF

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.