Școala Gimnazială Specială din Baia Mare, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Baia Mare (căminul și grădinița), Corpul internatului din Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Lăpuș, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vișeu de Sus, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Sighetu Marmației, dar și clădiri ale școlii și cabinetelor din Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vișeu de Sus se află în diverse etape de execuție ale unor proiecte de reabilitare finanțate prin Consiliul Județean Maramureș. Valoarea totală a investițiilor se ridică la 10,9 milioane de euro.
La Școala Gimnazială Specială din Baia Mare a avut loc marți, 14 mai 2024, o întâlnire cu peste 100 de cadre didactice, personal auxiliar și părinți, în prezența directorului unității, Tincuța Juleștean – Hossu; președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Ovidiu Bogdan; inspectorul școlar general adjunct Ioan Muntean, consilier județean; Bogdănel Gavra, consilier local și Adelin Țiudic, inspector pentru învățământ special. Discuțiile au fost despre investiția de la această unitate de învățământ, dar și despre alte inițiative din zona socială.
În vară începe șantierul pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale Speciale din Baia Mare
Consiliul Județean Maramureș a depus cereri de finanțare pentru toate școlile speciale din județ, proiectele fiind în diverse etape de implementare.
„Cu reabilitarea Școlii Gimnaziale Speciale Nr. 2 suntem în faza finalizării proiectului tehnic și estimăm că la începutul lunii august vor începe efectiv lucrările. Valoarea investiției este de 12,3 milioane de lei cu TVA, a fost emis ordinul de începere a activității de proiectare și s-a predat amplasamentul către constructor„, a spus Ionel Bogdan.
În ultimii trei ani, Școala Gimnazială Specială din Baia Mare a beneficiat de investiții pentru dotări
Finanțarea a fost asigurată de Consiliul Județean Maramureș. „A fost achiziționat un microbuz școlar, 40 de tablete, 41 de laptopuri, 19 table interactive multifuncționale, instrumente de evaluare și intervenție pentru cabinetele de terapii, aparatură specială pentru sala de kinetoterapie, materiale didactice și jocuri necesare„, a arătat Ionel Ovidiu Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare.
Nu se pune problema de comasare!
Cadrele didactice și părinții copiilor cu nevoi speciale sunt îngrijorați că ar putea fi vorba la un moment dat despre comasarea Școlii Gimnaziale Speciale. Președintele Consiliului Județean Maramureș a spus că se opune unei asemenea măsuri și este convins că atât consilierii județeni liberali, cât și Gabriel Bogdan Ștețco, administratorul public al județului, susținut la alegerile locale din 9 iunie pentru președinția Consiliului Județean Maramureș, nu vor susține o astfel de măsură.
„Să lucrezi în învățământ este o provocare și necesită o deosebită responsabilitate. Să lucrezi cu copii cu nevoi speciale este cu siguranță una dintre cele mai grele misiuni, însă, am convingerea că și mulțumirea sufletească este pe măsură. Există îngrijorări cu privire la comasare.
330 de elevi cu nevoi speciale pe care școlile de masă nu sunt pregătite să îi primească. Eu am decis să o iau pe un alt drum, dar consilierii liberali și viitorul președinte al Consiliului Județean nu vor susține măsura comasării. Comisia Europeană pune problema ca persoanele din aceste categorii să fie integrate, dar foarte puțini ajung sa își găsească locul în societate, în lipsa unui sprijin concret și a unor facilități adaptate nevoilor lor„, a declarat Ionel Bogdan.
În mandatul lui Ionel Bogdan, categoriile cu nevoi speciale din Maramureș beneficiază de investiții necesare
Consiliul Județean Maramureș a derulat mai multe investiții în ultimii trei ani și jumătate, care se adresează copiilor cu nevoi speciale, respectiv adulților cu dizabilități.
„Încă de la începutul mandatului meu la Consiliul Județean mi-am propus să sprijin categoriile cu nevoi speciale din Maramureș. Am venit cu investiții punctuale pentru copii, dar și pentru adulți. Am construit Althera – unicul asemenea centru de terapii alternative din România destinat copiilor cu nevoi speciale. Am construit 12 locuințe maxim protejate pentru adulți cu diverse dizabilități aflați în grija DGASPC Maramureș. Mai mult, am găsit soluții de finanțare pentru a reabilita și dota școlile speciale din Maramureș.
Spațiile adaptate cerințelor din ziua de azi, dotările și mediul în care sunt educați copiii în general sunt extrem de importante. Cu atât mai mult în cazul copiilor atipici. O mare parte din sumele necesare pentru reabilitarea unităților de învățământ speciale sunt asigurate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, dar aproape jumătate reprezintă fonduri de la bugetul județului. Infrastructura școlară trebuie refăcută. Este nevoie de un parteneriat serios între Consiliul Județean Maramureș și toate instituțiile, începând de la administrațiile locale și până la unitățile de învățământ„, a spus Ionel Bogdan.
Se construiește Centru Respiro în Firiza, dar urmează și un centru de recuperare pentru cei cu adicții
La nivelul administrației județene sunt în execuție alte trei proiecte importante. Este vorba despre un Centre Respiro în cartierul Firiza, un Centru de zi la Poienile de sub Munte și reabilitarea Centrului de zi AJUTĂ la Sighetu Marmației. Cei prezenți la întâlnire de marți au subliniat nevoia de a avea astfel de centre în Maramureș. „Discutând cu cadrele didactice, am înțeles că este nevoie și de un centru de recuperare pentru copiii cu deviații de comportament. Exista o reală problemă în școli cu copii care au nevoie de sprijin și pot fi reabilitați. Există proiect de lege care prevede realizarea în fiecare regiune din țară a unui Centre de adicție. Îmi doresc să avem un astfel de centru și în Maramureș!”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare.
Proiecte realizate pentru categoriile speciale:
1. Althera – singurul centru de terapii alternative din România, destinat copiilor cu nevoi speciale, situat în Recea. Valoare: 3,5 milioane de euro. Finalizat în iunie 2023.
2. Au fost construite 12 locuințe maxim protejate pentru 120 de beneficiari, persoane adulte cu dizabilități, aflate în grija statului. Valoare: 3,24 milioane de euro. Finalizat în 2023, respectiv în 2024
3. Reabilitarea celor cinci școli speciale din județ, proiect aflat în diverse stadii de execuție. Valoare: 10,9 milioane de euro.
4. „Centru respiro pentru persoane adulte cu dizabilități Firiza”. Reabilitarea, extinderea și dotarea clădirii din Baia Mare, str. Firiza, nr. 74, pentru înființarea unui Centru de tip Respiro pentru persoane cu dizabilități. Valoare: 350.000 euro. Lucrările de reabilitare sunt în derulare. Stadiul fizic realizat până în prezent din totalul lucrărilor de execuție este de peste 50 %.
5. „Unitate pentru dizabilitate la Centrul de Zi Poienile de sub Munte”, dezvoltarea unui nou serviciu social de tip centru de zi, 30 de beneficiari. În curs de achiziție publică a serviciilor de proiectare și execuție. Valoare: 1 milion de euro.
6. „Respectăm dizabilitatea, susținem abilitatea la Centrul de Zi AJUTĂ” Sighetu Marmației. Reabilitarea, modernizarea și dotarea Centrului de zi AJUTĂ în vederea creșterii calității vieții beneficiarilor prin dezvoltarea potențialului personal și consolidarea deprinderilor de viață independentă. Beneficiari: 50 de persoane cu dizabilități. Valoare 344.000 euro. În faza de elaborare a Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pentru reabilitarea clădirii.
Comandat de PNL Filiala Maramureș, Cod AEP: 21240015
Lasa un raspuns