VIDEO | Se împlinesc 113 ani de la nașterea Academicianului Mihai Pop, fiu al Maramureșului
Muzeul Maramureșan din Sighet marchează printr-o postare pe pagina de socializare împlinirea a 113 ani de la nașterea Academicianului Mihai Pop (18 noiembrie 1907 – 8 octombrie 2000)
Mihai Pop, fiu al Maramureșului, născut la Glod, a fost cel care a promovat Maramureşul cu valorile lui pe plan naţional şi internaţional, încă din perioada interbelică. Pe atunci, făcea parte din Şcoala Sociologică de la Bucureşti, iniţiată şi condusă de profesorul Dimitrie Gusti. Mihai Pop atrage atenţia asupra Maramureşului, el a fost cel care propune reprezentarea Maramureşului în Muzeul Satelor Româneşti care atunci se crea, ajutat fiind de pictorul Traian Bilţiu-Dăncuş, foarte bun cunoscător al valorilor tradiţionale ale Maramureşului şi de Francisc Nistor, pe atunci funcţionar la Prefectură, pasionat fotograf, un bun cunoscător al zonei.
Profesorul Mihai Pop a fost cel care a propus organizarea unui festival al obiceiurilor de iarnă ”laice” numite pe atunci. Astfel, la Baia Mare, în anul 1968 are loc prima ediție, fiind mai mult un concert de colinde. În anul 1969, la insistenţele Profesorului, Festivalul se ţine la Sighet, iar din decembrie 1970 până în zilele noastre festivalul are şi o componentă ştiinţifică – „sesiunea de comunicări ştiinţifice de teme de etnografie şi folclor”. După cum spunea Profesorul Mihai Dăncuș: ”sesiunile de la Sighet, patronate de Mihai Pop au fost adevărate colocvii naţionale de etnografie şi folclor, de cultură şi istoria culturii, de filosofie populară, de înţelepciune şi de mare înţelegere pentru toţi participanţii români şi străini”.
”Moșul”, cum era numit de cei apropiați și dragi în ultimii ani ai vieții, nu şi-a uitat originile şi locul natal, Ţara Maramureşului, cu oamenii săi şi cu valorile sale. Studiile şi articolele publicate sunt adevărate îndreptare metodologice în cercetarea ştiinţifică a culturii populare.
Profesorul mărturiseşte în „cuvânt lămuritor”, care precede primul volum din ”Folclor românesc”: „Acum când mă uit la sumarul celor două volume, cuprinzând peste 700 de pagini, nici nu-mi vine să cred că eu am scris şi am publicat atâtea, fiindcă toată viaţa mea m-am ferit să scriu şi să public cu toptanul, zicându-mi că şi în puţine rânduri poţi spune multe, dacă ai ce spune”. Şi a spus multe, iar „opera” Domniei sale, astăzi se numeşte „Şcoala Mihai Pop”.
Câteva fotografii cu Mihai Pop din arhiva Muzeului Maramureşan

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.