SCUMPIRI: Începând cu 1 aprilie, introducerea accizei suplimentare pe carburanţi va aduce un plus de 40 de bani pe litrul de carburant

SCUMPIRI: Începând cu 1 aprilie, introducerea accizei suplimentare pe carburanţi va aduce un plus de 40 de bani pe litrul de carburant

Îndelung disputată politic de preşedintele Traian Băsescu şi de premierul Victor Ponta, creşterea de preţ la carburanţi nu mai poate fi evitată. Astfel,  începând cu 1 aprilie, introducerea accizei suplimentare pe carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, va aduce un plus de 40 de bani pe litrul de carburant, fie că e vorba de benzină sau de motorină.
Nu e nicio păcăleală, din păcate. Ca urmare a unor scumpiri deja anunţate,  costul vieţii în România va creşte semnificativ în perioada următoare. Cea mai vizibilă creştere de preţ anunţată de la 1 aprilie este la benzină şi motorină. Carburanţii se scumpesc în medie cu 40 de bani pe litru. În urma acestei noi majorări, în România preţul benzinei va fi mai mare decât cel din Austria, în timp ce preţul motorinei de la noi îl va depăşi pe cel din Germania.
Calculele arată că, după majorarea accizei, preţul la pompă al unui litru de benzină va creşte cu 6 la sută, la circa 6,3 lei, în timp ce preţul unui litru de motorină se va majora cu 5,8 la sută, la circa 6,5 lei. Şoferii au primit cu resemnare vestea majorărilor de preţ.
“Oricum, orice ai face, tot pe-a lor o ţin. Nici nu mai îmi vine să merg mâine la pompă, să alimentez. Automat se vor scumpi toate. Cu scumpirea care vine, noi intrăm în top 10 în Europa, nu mi se pare normal având în vedere salariile noastre, nici nu se poate compara cu alte state”, spune, cu năduf, un sighetean.
“Ce putem să spunem, noi nu putem să facem nimic, trebuie să îndeplinim tot ce ni se spune. Vă daţi seama că déjà transportul ăsta e la pământ. Motorina e déjà foarte scumpă şi ne descurcăm greu. Şi de aici toate preţurile vor urca. Românii se descurcă foarte greu, de pe o zi pe alta, cred”, e de părere un alt şofer.
Scumpirea carburanţilor va atrage preţuri mai mari şi la diverse alte produse. Cu scopul de a mai economisi un ban, sighetenii se văd nevoiţi să treacă graniţa în Ucraina, unde preţurile sunt încă mult mai mici la carburanţi, la ţigări şi la unele alimente, decât sunt cele din România.
“Mai tot timpul după ce se scumpesc la noi, automat se scumpesc şi în Ucraina. Merită să mergi în Ucraina pentru un rezervor întreg şi pentru cei 10 litri de benzină, dacă mai punem şi două pachete de ţigări şi alte mici cumpărături, economisim cam 100 de lei la un drum”, recunoaşte un sighetean.
În urmă cu cinci ani, în 2009, un litru de benzină avea preţul de 3,52 lei. În 2012, acesta a ajuns la 5,7 lei,  iar de la 1 aprilie 2014 benzina va costa în jur de 6,3 lei. Acest lucru înseamnă o creştere de 78 la sută, raportat la lei, sau de 67 de procente calculat în euro. Statul speră că va obţine în jur de 2,6 miliarde de lei din această acciză în următoarele 12 luni.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.