Școala Gimnazială ”George Coșbuc”din Sighet va avea o sală de sport

Școala Gimnazială ”George Coșbuc”din Sighet va avea o sală de sport. Proiectul a fost aprobat și va primi finanțare de la guvern.

Demult timp își doresc o sală de sport. Cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale ”George Coșbuc”din Sighet au primit vestea că proiectul depus de Primăria Sighet a fost aprobat.

”Tot prin Compania Națională de Investiții este gata proiectul și este aprobată construirea unei săli de sport la Școala Gimnazială ”George Coșbuc”. Această sală va satisface cei peste 800 de copii. Proiectul este în execuția celor de la Compania Națională de Investiții și va demara în acest an”, spune primarul. Horia Scubli

” Din câte știu eu, acel proiect a fost aprobat, ceea ce înseamnă că urmează să aibă loc licitația și demararea lucrărilor pentru construirea acestei săli de sport, ce va fi amplasată în curtea școlii. Pentru noi ar fi un lucru foarte important să avem această sală de sport, având în vedere numărul mare de elevi care frecventează această școală și care nu pot, depcamdată să desfășoare orele de educație fizică și sport în condiții optime”, spune Bogdan Zetea, director adjunct al Școlii gimnaziale ”George Coșbuc”.

Cei 956 de elevi ai școlii desfășoară momentan orele de educație fizică și sport în curtea școlii, doar atunci când vremea le permite.

”Când vremea nu ne permite, copiii au parte și de ore de șah sau alte activități. Profesorii le aduc materiale legate de istoria sportului, de marii campioni români”, spune Bogdan Zetea.

Proiectul de construire a unei săli de sport presupune nu doar construirea sălii, ci și dotarea acesteia cu vestiare, inclusiv cabinete pentru profesorii de sport și tribună pentru spectatori. În sala se vor putea organiza inclusiv competiții la nivel național,  de juniori.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.