Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet are trei profesori noi, toți tineri

 Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet are trei profesori noi, toți tineri. Doi dintre ei sunt profesori de muzică, iar unul de arte plastice. Eforturile conducerii școlii de a aduce personal nou sunt dificile, o soluție ar fi creșterea salriilor pentru tinerii debutanți.

Raluca Michnea, o ilustră fostă elevă a Școlii Gimnaziale cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice ”George Enescu”din Sighet, s-a întors acasă ca profesoară de această dată, la școala care a propulsat-o. I s-a alăturat și soțul ei, Ernie Laszlo, iar pe partea de arte plastice, școala s-a îmbogățit cu un tânăr profesor venit din Slatina.

”Avem doi tineri, soț și soție, pe partea de muzică, Erni Laszlo și Raluca Michnea, sighetenacă, iar pe partea de educația plastică, Adrian Pricop, un tânăr profesor din Ucraina.Sunt tineri, cu aplomb, cu calități în ceea ce privește meseria aceasta, dar și calități în ceea ce privește rolul de dascăl”, spune directorul școlii, Ioan Muntean.

Chiar dacă corpul profesoral s-a îmbogățit cu trei profesori tineri, marea majoritate a profesorilor școlii de muzică și arte plastice, rămân profesorii ieșiți la pensie.

”E o chestiune care se întâmplă în genere în aproape toate liceele sau școlile de muzică de acest gen.probabil că în timp vom găsi soluții, mai ales dacă încet, încet va mai crește salariul pentru debutanți, pentru a fi mult mai atractivă și partea aceasta. E o mare diferență în a debuta în sistemul de învățământ și în a debuta în alte forme de exprimare artistică, cum sunt filarmonicile de stat, orchestrele de cameră, cvartetele care se dezvoltă și într-o sferă privată, iar pe partea de plastică, la fel, sunt atractive diferitele ONG-uri sau firme private care au nevoie de plasticieni, în structura nomenclatorului de meserii, specifice fiecărei firme și atunci există o oarecare diferență financiară în ceea ce privește sistemul de învățământ de stat și ceea ce înseamnă sistemul privat”, precizează directorul instituției.

Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice ”George Enescu”din Sighet reușește an de an să întrunească numărul necesar de elevi pentru a funcționa ca personalitate juridică, iar rezultate excepționale înregistrează la toate concursurile de gen din țară, dar și din străinătate.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.