SCHIMBĂRI LA CFR: Maramureșenii vor putea merge cu trenul la Viena, dar trebuie să-l ia de la Cluj

SCHIMBĂRI LA CFR: Maramureșenii vor putea merge cu trenul la Viena, dar trebuie să-l ia de la Cluj

 Maramureșenii vor putea merge cu trenul la Viena. Însă pentru asta nu vor porni dintr-o stație CFR din Maramureș, ci vor avea de mers până la Cluj-Napoca. La Consiliul Județean s-a desfășurat vineri dimineață o întâlnire de lucru ce a avut ca temă Mersul Trenurilor 2018-2019, în care este prevăzută și această rută. 

Noul mers al trenurilor 2018-2019, care va intra în vigoare din iarnă, are câteva noutăți, de care și maramureșenii ar putea fi interesați. S-au bus bazele legăturii Cluj – Viena, la ore rezonabile pentru public, cu plecare în jurul orei 07:30-07:40 din Cluj și sosire la Viena aproximativ în jurul orei 18:30.
”Și întoarcerea 12:30 de la Viena și ajunge la 21:30 în Cluj. Zic că am reușit o legătură bună cu Vestul, respectiv cu Viena”, informează Vasile Secară, șef Serviciu Mers Trenuri CFR Cluj. 
Modificări sunt și la mersul trenurilor care sosesc și pleacă din Stația CFR Baia Mare. Oficialii Regionalei CFR Cluj susțin că sunt prevăzute îmbunătățiri în ceea ce privește orarul. 
”În ceea ce priveste trenurile care sosesc și pleacă din Baia Mare, fac referire la cele de lung parcurs, respectiv trenurile care leagă Baia Mare de București. Ne-am gândit și aici la câteva aspecte și anume: dacă în acest moment pleacă în jurul orei 17:52 1642, va pleca la 18:45 și va ajunge aproximativ la aceeași oră în București, deci o îmbunătățire de aproximativ o oră. Îmbunătățim încrucișările cu alte trenuri și reducem din timpii de mers. Un alt tren, 1745-46, tren de zi care leagă Baia Mare de București prin Cluj, pleacă la ora actuală la 05:12. Ne-am gândit să plece la 05:30 deoarece influența multe trenuri care veneau de la Jibou spre Baia Mare. Și cu această ocazie reușim să îmbunătățim și sosirea trenurilor de la Jibou la Baia Mare și anume 4041 sosește la 05:05 în loc de 05:25, o îmbunătățire de 20-30 de minute ceea ce contează pentru public, 4043 la 06:20-06:30 și pentru elevi 4045 la 07:20 – 07:30. Acesta a fost și motivul pentru care am încercat să plece 1746 la ora 05:30. Legătura prin Satu Mare cu Timișoara 1743 cu 1744 rămâne cam la aceleași ore”, mai informează șeful Serviciului Mers Trenuri din cadrul Regionalei CFR Cluj. 
Astfel de ședințe au loc, în această perioadă, la toate consiliile județene din arealul Regionalei CFR Cluj. Noul mers al trenurilor va intra în vigoare în prima duminică a lunii decembrie, mai precis din 10 decembrie. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.