O echipă de salvatori montani din Austria a venit în Maramureș pentru un schimb de experiență cu salvamontiștii din județ. Mâine, reprezentanții celor două servicii vor face un exercițiu comun în stațiunea Șuior, la care vor fi prezenți și alți 50 de salvamontiști din întreaga țară.
Inițiat de mai mulți ani, parteneriatul dintre salvamontiștii maramureșeni și cei din Austria s-a dezvoltat intens în ultima perioadă. Anul trecut, trei reprezentanți ai servicului Salvamont din județ au participat la cursurile Școlii Speciale de Gheață din Grossglokner. La rândul lor, austriecii au venit acum în Maramureș pentru a împărtăși din experiența lor în cadrul unui exercițiu comun.
„Acest proiect a demarat în 2003, în primul rând pentru corelarea procedurilor de salvare între partea austriacă și cea română. Se vizează aplicarea procedurilor conform criteriilor europene. Acum suntem după aproximativ 10 ani de consultanță procedurală pe tehnici de salavare într-un moment de evaluare, care se va face mâine, în cadrul unui exercițiu complex. Este vorba de o elevare, un transport pe orizontală, pe tiroliană, cât și un procedeu de lansare în teren”, a declarat George Resiga, vicepreședintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani.
Austriecii spun că salvatorii montani din România au făcut progrese mari în ultimii ani, dar mai sunt câteva lucruri de pus la punct. Primordial ar fi înființarea unui serviciu de intervenție asistată din elicopter. Datorită unui asemenea serviciu, în cazul unui accident, în Austria se poate interveni în cel mult opt minute, în orice zonă a țării.
„Parțial Salvamontul din România are o dotare materială bună, dar stă mai prost la capitolul cantitate. De peste zece ani de când venim aici, noi reprezentanții Salvamontului din Austria Inferioară sprijinim Salvamontul din România cu echipamente”, a declarat Engelbert Krapf, reprezentant al salvatorilor montani din Austria.
La fel cum s-a întâmplat la fiecare vizită făcută în Maramureș, nici de această dată, reprezentanții Salvamontului din Austria Inferioară nu au venit cu mâna goală.
„Pe lângă pregătirile pe care le facem împreună, austriecii au adus și un transport umanitar pentru copiii instituționalizați. La Direcția pentru Protecția Copilului vor ajunge mai multe haine de iarnă și echipamente cu specific montan”, a declarat Rareș Pop, directorul executiv al DSP Maramureș, cel care este și medicul echipei Salvamont Baia Mare..
Azi, delegația de salvamontiști din Austria a fost primită la Prefectură și la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ: Exercițiu comun cu salvamontiști austrieci și din Maramureș la Șuior

Lasa un raspuns