O situație demnă de filme de acțiune s-a înregistrat aseară, în municipiul Baia Mare. Trei polițiști au oprit în trafic o mașină în care se aflau doi soți, pe care se pare că i-ar fi filat de ceva vreme. Deznodământul acțiunii este parcă tot rupt din filme. Vă informăm că urmează imagini care pot afecta emoțional telespectatorii.
Incidentul a avut loc aseară, pe strada Grănicerilor din municipiul Baia Mare. Unul dintre polițiști a fost accidentat de femeia care se afla la volanul mașinii oprite de oamenii legii.
Întreaga scenă a fost filmată aseară, în zona fostei jandarmerii din Baia Mare. În mașina oprită în timpul operațiunii de filaj se aflau o femeie și un bărbat. Din imagini se înțelege că oamenii legii ar fi vrut să o scoată pe aceasta din mașină, însă nu au reușit și femeia a demarat în trombă. Unul dintre bărbați cade pe caldarăm și strigă de durere.
Soțul femeii spune că nu a primit nicio explicație din partea celor care au sărit în fața mașinii.
”Am sosit, au sărit 3 civili, nu am știut cine. Am fost în cartierul ăsta, am crezut că sare pe noi să ne fure banii, am crezut că se întâmplă ceva. În momentul ăla, au tăbărât pe noi. Mi-a fost frică să îmi apăr nevasta, cu tumoare la cap, și i-am zis te rog frumos pleacă. Un domn s-a pus în fața mașinii și vai că mă calcă, mă calcă. În momentul ăla, am spus către soție: dă în marșarier și du-te, pleacă, să te salvezi, că rămân eu să văd ce se întâmplă”, a spus soțul femeii.
Poliția informează că aseară, pe strada Grăncerilor din Baia Mare, a fost o acțiune a polițiștilor maramureșeni pentru documentarea activității infracționale a unor persoane.
”O femeie în vârstă de 36 de ani, aflată la volanul unui autoturism, nu s-a supus legitimării și a plecat cu autoturismul rănindu-l pe unul dintre polițiști. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș.
Oamenii legii vor continua cercetările în acest caz.

Lasa un raspuns