Scandaluri aplanate de către poliţiştii de la formaţiunile rurale din Ulmeni, Fărcaşa şi Suciu de Sus

Scandaluri aplanate de către poliţiştii de la formaţiunile rurale din Ulmeni, Fărcaşa şi Suciu de Sus

Sâmbătă noaptea, la Ardusat,  la un local din comună, a izbucnit un scandal între mai multe persoane. Poliţia, care a primit sesizarea la ora 03, 00 dimineaţa, a trimis la faţa locului o echipă care a stabilit următoarele: Călin G., de 32 de ani, Vasile R., de 27 de ani, Georgel B., de 34 de ani şi Bogdan B., de 24 de ani, au consumat băuturi alcoolice în barul respectiv, după care s-au luat la ceartă, s-au lovit reciproc şi au provocat scandal în tot localul.
Deoarece la faţa locului se aflau circa 50 de persoane, pentru a preveni alte acte de violenţă şi escaladarea conflictului, poliţiştii de la formaţiunile rurale din Ulmeni şi Fărcaşa,  împreună cu un jandarm au intervenit prompt şi au aplanat situaţia. Ulterior, s-a patrulat în zonă pentru a preîntâmpina alte fapte antisociale.   Faţă de cei implicaţi în scandal, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor aspectelor şi tragerea la răspundere a celor implicaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi distrugere.
                   Cu un caz asemănător s-au confruntat şi poliţiştii de la Secţia rurală Suciu de Sus. În noaptea de 14/15.08.2011, în jurul orei 05,00, Poliţia a primit o sesizare prin 112 care semnala că, în parcarea unui local din comuna Lăpuş, a avut loc un scandal. Patrula intercomunală dirijată la faţa locului  i-a identificat pe Mihai B., de 16 ani, Ilie R., de 22 de ani şi Marius R., de 17 ani, din Lăpuş, care, aflaţi în stare de ebrietate, i-au aplicat mai multe lovituri unui alt lăpuşan, Iacob P., de 36 de ani. În acelaşi timp, cei implicaţi au provocat un scandal de natură a aduce atingere liniştii publice. Partea vătămată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, loviri şi alte violenţe.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.