Spitalul Județean Satu Mare a trimis la spitalele din București circa 3,5 tone de soluție de hemofiltrare solicitată pentru răniții incendiului de la clubul Colectiv din București.
Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, a declarat luni, într-o conferință de presă, că s-a solicitat sprijin pentru o substanță existentă pe stoc, ce a și fost trimisă cu o autospecială a pompierilor.
"A fost extraordinar cum s-a mobilizat toată țara. Am răspuns și noi la această mobilizare.
Ni s-a solicitat sprijin și prin intermediul Spitalului Județean am dat acel sprijin și prin intermediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență am trimis un stoc de soluție de hemofiltrare la București cu un camion ISU.
Acest lucru s-a întâmplat sâmbătă noaptea, e vorba de 310 cutii, 620 de pungi a câte 5 litri, 3,5 tone de soluție. Eu cred că este un gest de normalitate ca fiecare să încercăm să sprjinim în momentul de față la recuperarea victimelor.
Vreau să fac și un apel, toți cei care putem să ne implicăm în a dona sânge, vreau să-i îndemn pe locuitorii județului Satu Mare ca fiecare dintre noi să încercăm să facem ceva pentru aceste familii îndurerate, pentru victimele care se zbat între viață și moarte", a spus președintele CJ.
Ștef a precizat că dacă se va solicita, Consiliul Județean va aloca și fonduri pentru achiziția de materiale sanitare.
Stiri de actualitate:
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
VIDEO: Problemele cu care se confruntă Sindicatul din Administrație
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
SATU MARE: Spitalul a trimis 3,5 tone de soluție de hemofiltrare pentru răniții incendiului din Colectiv

Lasa un raspuns