Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt pomeniți în Biserica Ortodoxă în fiecare an pe data de 29 iunie fiind o sărbătoare foarte importantă pentru creștini. Cei doi sunt ocrotitorii celor lipsiți de libertate, în ziua cinstirii lor având loc o serie de obiceiuri și tradiții.

Se spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaie și căldură, având puterea de a arunca grindina pe pământ atunci când observă că oamenii se îndepărtează de credința în Isus Hristos. Potrivit tradiției populare acesta apare ca un om obișnuit având straie țărănești, lucrează pământul și crește vite.

Cât despre Sfântul Pavel se știe că a pornit în trei mari călătorii de-a lungul vieții, perioadă în care a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. Acesta a fost ucis din porunca împăratului Nero în anul 67 fiind amintit de Biserica Ortodoxă în același timp cu Sfântul Petru.

Sfântul Apostol Petru este fratele Apostolului Andrei și s-a născut în Betsaida Galileei primind la naștere numele de Simion. El a fost cel care a mărturisit în numele apostolilor dumnezeirea lui Hristos, dar s-a lepădat de El când a fost prins spre a fi răstignit pe cruce. Petru a luptat împotriva creștinilor, însă la un moment dat Isus Hristos i s-a arătat pe calea Damascului într-o lumină orbitoare și l-a mustrat aspru. Atunci a luat Sfântul Petru decizia de a se converti, primind botezul de la însuși episcopul Damascului, Anania.

Sărbătoarea celor doi sfinți vine după o perioadă de post care durează 14 zile, perioadă care diferită în funcție de data la care pică Paștele. Ambii au fost aleși de Iisus Hristos în condiții deosebite, astfel că fiecare dintre ei a primit misiuni speciale.

Cât despre obiceiurile și tradițiile pe care credincioșii le păstrează în această zi de sărbătoare acestea nu sunt deloc puține la număr. Având în vedere că Sfinții Petru și Pavel sunt trecuți în calendarul ortodox cu cruce roșie este păcat ca în această zi să speli, să coși sau să calci.

  • Femeile nu au voie să lucreze în casă pentru că e vremea când trec ielele și strâmbă trupul acestora
  • Tot în această zi nu se lucrează la câmp fiind o zi dedicată cinstirii sfinților și odihnei
  • Se spune că femeile nu au voie să mănânce mere în această zi pentru a nu supăra persoanele în vârstă
  • Tot pe 29 iunie are loc sărbătoarea lupilor care ne spune că nu se pun capcane şi nu se alungă lupii cu focuri de armă pentru că aceste animale trebuie îmblânzite.
  • O tradiție veche populară ne amintește că până în această zi de sărbătoare nu se scutură merii, ogoarele fiind ocrotite de căderea grindinei
  • Cucul și privighetorile nu mai cântă începând din ziua în care sunt cinstiți în Biserică Sfinții Petru și Pavel
  • Pentru a avea spor în casă și sănătate este foarte important să sfințim pachete la Biserică care ulterior se vor împărți. Acestea trebuie să conțină colaci, mere dulci, mere acrișoare și lumânări
  • Dacă în această zi plouă și tună atunci nucile și alunele vor avea viermi
  • Oamenii pistruiați trebuie să se spele pe față cu apă la miezul nopții, atunci când cântă cocoșul pentru ca aceștia să nu se mai înmulțească
  • În perioada postului, în unele zone de la țară mamele leagă la gâtul fetelor usturoi sau pelin ca atunci când trec ielele să nu le zăpăcească mințile.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.